Sapun cu galbenele si patchouli

Contine:

  • ulei de masline infuzat cu galbenele; ulei de cocos;
  • lapte de ovaz
  • NAOH (care nu se regaseste in produsul final);
  • ulei esential de patchouli, eucalipt si lamaie.

Bland cu pielea, face spuma. Nu se topeste usor. Discret parfumat. La ora 2 jumatate noaptea, cand postez asta, sunt cam telegrafica…:-)

Noapte buna!

 

Anunțuri

Sampon solid pentru par cu mesteacan si brusture

…care sper sa se intareasca. A iesit foarte moale; din dorinta de a ingloba in el cat mai multe bunatati din brusture si mesteacan cred ca am folosit cam mult ceai din plantele astea doua. Nu-i nimic, o sa stea mai mult la uscat.

Ingrediente:

  • uleiuri de cocos, palmier, masline, porumb, floarea soarelui, struguri;
  • ceai concentrat de brusture si mesteacan;
  • NAOH (care nu se regaseste in produsul final);
  • ulei sential de busuioc, eucalipt si menta.

Nu se stie cand si daca va putea fi folosit 🙂

Sapun cu musetel si tei

Neparfumat, gandit tot pentru piele sensibila. Chestiile mici, granulate care se vad prin sapun sunt particelele alea galbene din mijlocul florii de musetel care trec prin orice strecuratoare. Nu ca as fi vrut sa le indepartez cumva. Dar asa, in caz ca va intrebati 🙂

Ingrediente:

  • ulei de masline infuzat cu musetel si tei (uleiul e incalzit usor, la 40 de grade cu plantutele in el si tinut la cald cateva zile, pina se transfera toate bunatatile din plante in ulei); ulei de cocos;
  • lapte de ovaz;
  • NAOH (care, pentru a mia oara, nu se regaseste in produsul final);
  • insertii dintr-un sapun cu unt de shea si spirulina.

Sapun cu unt de shea si busuioc

Pentru piele uscata si normala.

Ingrediente:

  • ulei de floarea soarelui, cocos, masline, palmier; unt de de shea organic, nerafinat si ulei de ricin organic, presat la rece;
  • ceai concentrat de galbenele si cimbrisor;
  • NAOH (care nu se regaseste in produsul final, ci este responsabila de saponificarea uleiurilor);
  • ulei esential de busuioc.

Eu zic ca este un sapun bun. Nu usuca pielea, face spuma. O sa il probez si ca sampon, ingredientele il recomanda si pentru asta…si am feeling-ul ca o sa mearga. Mirosul de busuioc se simte placut pe piele, cred ca place deopotriva si lui si ei. Putem sa si cantam in baie: „mi-am pus busuioc in san, maaaai….”

Se poate folosi dupa 19 februarie.

http://www.youtube.com/watch?v=Slv0h7fy0Vo

Sapun cu lapte de ovaz si vanilie

Tot la copii si la piele sensibila m-am gandit si de data asta.

Este un sapunel care miroase discret a vanilie. L-am taiat bucati mai mici, fiind vorba ca se adreseaza copiilor; stiu ca este cam colturos la aspect dar dupa 2-3 spalari se va rotunji si cizela frumusel…si oricum stiu din experienta proprie ca tot mamicile il vor manui mai mult decat piticii. O sa caut sa torn sapunelele astea de copii in niste forme mai prietenoase, de ursuleti de exemplu. Deocamdata nu am astfel de forme si nici nu stiu pe unde sa gasesc.

Ingrediente:

  • ulei de masline, cocos si ulei de ricin organic presat la rece;
  • lapte de ovaz;
  • ulei de galbenele si pastai maruntite de vanilie.

Se poate folosi dupa 25 februarie. Nu faceti ca mine, care deja il folosesc, la o saptamana dupa „manufacturare” 🙂

Sapun cu unt de shea, lapte de ovaz si spirulina

Am intentionat sa-l fac in special pentru piele sensibila si pentru copii. Sper ca mi-a si reusit.

Este neparfumat, ca sa nu agreseze nicicum. Cand se foloseste mult unt de shea de obicei rezulta un sapun tare (ca piatra, iute ca sageata :-)). Intr-adevar, e un sapun taricel, cred ca la asta a contribuit si amidonul din laptele de ovaz. Dar are proprietati minunate.

Ingrediente:

  • unt de shea nerafinat organic si ulei de masline, cocos, palmier si de ricin organic, presat la rece;
  • NAOH (care nu se regaseste in produsul final, ci este responsabila de saponificarea uleiurilor);
  • lapte de ovaz;
  • spirulina, responsabila si pentru culoarea sapunului;
  • flori de galbenele – doar de decor de data asta.

Sapunul poate fi folosit dupa data de 19 februarie.

Cum m-am apucat eu sa fac sapun „la rece”

Intai si-ntai am vazut o emisiune la TVR2 cu o doamna care reusise sa isi faca o afacere din asta, ea si sotul ei. Habar n-aveam ca se poate face in casa si altfel de sapun decat am vazut la bunica, in copilaria mea, cu untura de porc si soda si pelin adunat de pe lunca. Fiert indelung in cazan.

Pai si m-am apucat sa cercetez problema pentru ca mi-am zis ca trebuie neaparat sa fac si eu sapun dintr-asta care nu se fierbe si pastreaza intacte proprietatile uleiurilor folosite. Trebuia sa fac asta pentru ai casei mele, mai ales ca toti suntem obrazuri fine si suferim de dermatite atopice. Traiasca internetul! Informatie garla, oameni care impart cu generozitate retete, experiente, informatii. Mai ales pe site-uri straine. O sa pun si in pagina mea cateva blog-uri care-mi plac, sa vedeti la ce nivel de arta se poate ajunge cu sapunaritul asta.

Mi-a iesit din prima un fel de sapun de Castilia imbogatit cu ulei de ricin pe care l-am folosit cu succes si ca sampon. Ce sa mai, de prin iunie anul trecut, de cand cu prima incercare, ma spal pe cap numai cu sapun de-al meu si sunt foarte multumita. Trebuie numai sa adaug in apa in care se limpezeste parul o lingura de otet ca sa indeparteze toate urmele de sapun. Otetul da stralucire parului si mirosul se pierde foarte repede.

Dupa aceea am tot imbogatit reteta, adaugand in loc de apa ceaiuri de plante , lapte de orez, de ovaz, de capra; cu sucuri de fructe inca n-am incercat.

De Craciunul trecut bineinteles ca sapunuri am daruit prietenelor mele. ( Din pacate n-am reusit sa le intalnesc pe toate…timpul asta a intrat intr-un sac si sacul e legat la gura.)

Si prietenele astea ale mele m-au incurajat. Ce m-as face fara ele? Multumesc Ileana, multumesc Tami, multumesc Madi, multumesc vara-mio…Si mi-au zis sa „fericesc” mai multa lume cu sapunul meu. Si o sa le ascult.

Stiu ca nu o sa inventez eu nimic nou in domeniu. Stiu ca exista deja pe la noi multe persoane care fac sapunuri minunate si le vand cu succes. Dar as fi bucuroasa daca in cercul meu, datorita mie, o sa le pice si altora fisa ca se poate renunta la minciunile  frumos ambalate de la supermarket si ca putem folosi un sapun facut numai din ingrediente prietenoase.