Noi… si o capusa

Avuram parte de inca o experienta „de neuitat”, legata de un subiect foarte in voga la momentul asta: ne procopsiram si cu o capusa. O sa impartasesc povestea asta cu voi, poate ajuta pe cineva, pentru ca nimeni nu e scutit. Toti speram sa nu ni se intample noua, pina intr-o zi…cand  ni se intampla.

Era duminica seara, tocmai picase la noi in vizita o prietena draga si ne pregateam sa stam de vorba…sa recuperam cate ceva din cei doi ani in care nu ne mai vazusem. Tati l-a mangaiat pe cap pe Matei si a simtit la degete ceva ciudat: da parul la o parte si descopera o capusa. Am inghetat instantaneu amandoi. Era exact de culoarea parului, cine stie cat ar fi stat ascunsa acolo, daca nu aveam norocul sa o gasim. Era plata, nu apucase sa manance nimic, cred ca de-abia se instalase. Citisem ca trebuie scoasa cu grija, cu o penseta, prinsa cat mai aproape de cap; in nici un caz nu trebuie apucata de burta pentru ca o parte din sangele pe care l-a ingerat se poate intoarce in tesutul de care s-a atasat si, prin urmare, poate produce infectii, probleme. Am hotarat sa o scoatem noi cat mai repede, ne-am gandit ca inlaturam din fasa pericolul major, si dupa aceea mergem la spital, pentru tratament. Asa am facut: am prins-o bine de cap si am tras cu penseta. Nu va puteti inchipui cat de bine infipta era, parca se sudase direct de os, nu doar de piele. Bineinteles ca s-a rupt. Sarmanul Matei a fost foarte curajos si cuminte si a stat sa scoatem tot, chiar daca a trebuit sa ii crestam putin pielea capului, pentru ca altfel nu voia sa iasa si restul. Cam douazeci de minute a durat toata treaba. Am dezinfectat bine cu apa oxigenata si iod. Nici acum nu stiu daca am procedat bine incercand sa o scoatem noi. Dar niciodata nu poti fi pe deplin pregatit si cu sange rece cand treci prin astfel de momente ca parinte.

Stand la coada la „urgente”, la chirurgie, sa verifice daca a mai ramas vreun rest de capusa m-a apucat, bineinteles, scarba. Parinti care incercau sa sara peste rand, sa schimbe pansamentul copilului, taiat acum 3 zile, ca „nu dureaza mult”. Parinti care se uitau urat la Matei pentru ca saracul, dupa sperietura si chinul ala la care l-am supus, se descarca razand si topaind de colo colo. Am stat ca popa 45 de minute la coada. Plus drumul pina acolo. Deci, iara zic: o fi bine sau nu ca am facut-o noi pe chirurgii? Or fi cei de la spital mai experimentati si mai cu sange rece. Dar timpul care se scurge cat capusa sta prinsa, bine mersi acolo, e si el important.

Ma rog, chirurgul oficial a constatat ca am facut treaba buna. I-au facut antitetanos lui Matei si ne-au trimis dupa aceea la Victor Babes, spitalul de boli infectioase. Acolo doctorita a zis ca rana arata bine, ar fi grav daca s-ar fi inrosit in jurul ei sau daca ar fi aparut o pata maronie de jur imprejurul muscaturii. Dar, ca sa fim siguri, sa luam 7 zile de augmentin.

Deci asta e traseul de adoptat, in cazul in care vi se intampla: chirurgie, apoi boli infectioase. Indiferent daca extrageti sau nu voi insiva parazitul.

In rest, va doresc sa nu aveti parte. Dar daca vi se intampla atunci aveti nevoie de mult calm, de incredere ca nu e dracul chiar atat de negru si de un pic de praf de zana, cum zice Matei.

Inutil de spus ca acuma vad numai capuse peste tot. Orice bobita de piper, orice graunte de pamant, etc.

Inutil de spus cat de bine e sa ne mangaiem copiii des 🙂 Ajuta mult 🙂 E de-a dreptul salvator 🙂

 

UPDATE: din fericire, istoria asta de sus a fost singura noastra experienta cu capusele pina acum. Insa daca s-ar repeta povestea, as incerca intai si-ntai acest lucru (am primit informatia pe mail, nu stiu de la cine a pornit, dar pare o metoda la indemana, iar daca mai e si eficienta cu atat mai bine; o dau cu citat, dar nu stiu cui apartine):

„Înnebunită după aroma fosforului umed, căpușa este dispusă să părăsească inclusiv corpul nostru, dacă simte acest miros prin apropiere.

Cu toții ne ferim copii de înțepătura căpușelor, care după cum se cunoaște, răspândesc boala Lyme (Borrelioza).

Căpușa înfiptă în pielea noastră poate fi îndepărtată cu ușurință cu ajutorul unui singur băt de chibrit.

Umeziți capul unui băț de chibrit, și descrieți cercuri cu el, în jurul locului, unde este înfiptă căpușa. După câteva secunde căpușa își va extrage singur capul, și se va urca pe bățul de chibrit, pentru a savura mirosul de fosfor ! 

Această metodă de îndepărtare a căpușelor s-a dovedit a fi cea mai sigură și cea mai eficientă. Nu trebuie să purtăm grija riscului, ca prin apucarea corpului căpusei saliva acesteia să fie injectată în corpul nostru, și nici să se rupă capul insectei înfipte în piele.

Această metodă este răspândită numai prin calea directă, de la om la om, și nu se găsește nici o explicație pentru faptul, că media nu-o răspândește deloc ?!”