Ursuleti cu galbenele pentru copii

Un sapun emolient, neparfumat, „locuit” de duhul bland si protector al galbenelelor.

Hranitorul lapte de ovaz alina si el micile iritatii inerente ale pielii de bebelus sau zgarieturile nazdravanilor mai mari.

Daca vreti o varianta de sapun cu galbenele si mai simpla si mai putin alergena puteti incerca si asta: https://sapunbun.wordpress.com/2012/06/10/sapun-natural-cu-muuulte-galbenele/

Aceleasi atentionari ca la sapunul simplu cu galbenele: sa stiti ca „ursuletul” se va topi cu mai mare rapiditate decat celelalte sapunuri pentru ca este un sapun gras, cu un grad mare de uleiuri nesaponificate (tocmai pentru a fi cat mai bland si emolient); si, mai ales, asezati-l la baie pe un suport care sa permita scurgerea apei; daca nu aveti, improvizati: puteti folosi un cub de lego, cu bumbii in sus, de exemplu.

Ingrediente:

  • unt de cacao. Mai este denumit si “extreme moisturizer” (hidratantul suprem). Este de neinlocuit in cremele pentru prevenirea si tratarea vergeturilor (nu ca ar fi cazul si la copii🙂 ), datorita puterii lui uimitoare de a hidrata in profunzime. Este foarte bogat in tocoferoli, substante datorita caruia untul de cacao isi datoreaza efectul antioxidant. Tocoferolii astia fac ca untul de cacao (aflat in stare naturala) sa nu se altereze timp de 4 sau chiar 5 ani;
  • ulei de ricin, este un emolient natural care stimuleaza productia de colagen si elastina ce contribuie la hidratarea si mentinerea umiditatii pielii. In plus, acidul ricinoleic continut de acest ulei ajuta la prevenirea aparitiei acneei si eczemelor. De asemenea, previne si trateaza infectiile fungice (cum ar fi, de exemplu “piciorul atletului” -denumire care poate sa ne induca in eroare dar de fapt se refera la ciuperca aceea responsabila de mirosul urat al picioarelor la unele persoane). Folosesc uleiul de ricin in aproape toate sapunurile mele. Mi se pare prea cumsecade pentru a-l lasa in afara retetei;
  • ulei de masline in care am infuzat galbenele (sau muuuult ulei de galbenele). Datorita continutului ridicat de in acizi grasi, neasaturati, (precum acidul linoleic, un compus care nu este produs de organism), uleiul de masline este puternic emolient;
  • unt de cocos. Este iarasi un unt vegetal intens hidratant, bogat in antioxidanti (care poate ajuta la vindecarea rapida a taieturilor, juliturilor si zgarieturilor). Este si un antibacterian excelent.
  • ulei de migdale dulci, adaugat la pasul final, pentru a pastra cat mai multe din proprietatile sale nutritive si hidratante.
  • lapte de ovaz, considerat cel mai hranitor dintre cereale, puternic hidratant. Daca sunteti mamica unui copil cu dermatita atopica sunt convinsa ca ati auzit si rasauzit de “baita cu tarate” sau cu amidon. Ei, iacata, eu am pus taratele si amidonul direct in sapun;
  • NAOH, responsabila de saponificarea uleiurilor, proces in care se elibereaza glicerina naturala. Soda nu se mai regaseste in produsul final absolut deloc. Se foloseste o cantitate atent calculata, astfel incat sa ramana si o marja de siguranta de uleiuri nesaponificate iar sapunul sa aiba un ph cumsecade.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s