Retete naturale pentru intarirea sistemului imunitar

Am doi copii la gradinita, mezina de 2 ani abia a primit „botezul” colectivitatii. Ma astept sa urmeze viroze, varicela si alte imbolnaviri normale.

Anii precedenti ii dadeam baietelului spre sfarsit de vara-inceput de toamna tot felul de siropuri vitaminoase, cu rol de intarire a imunitatii, astfel incat toate aceste boli „de colectivitate” sa aiba forme cat mai usoare si sa fie cat mai rare. Asta la recomandarea medicului. Insa oricat ma straduiam sa gasesc formule cat mai naturale, tot n-aveam cum sa scap de cate-un zahar invertit, de cate-un benzoat de sodiu ori mai stiu eu ce conservant ori alta trebusoara nociva printre ingredientele complexului vitaminic.

De anul asta zic „la naiba!” cu toate siropurile si toti ursuletii vitaminicosi.

De vreo 5 zile suntem tot familionul la cura de nectar de macese si suc de catina, unele dintre cele mai pline de vitamine fructe.

Preparatele astea sunt extrem de simplu de facut, iar gustul nu se compara cu ce-am mai cumparat pina acum de pe la Plafar, oricat de „la rece” am cautat sa fie.

Nectarul de macese se face astfel: se spala macesele foarte bine, se pun in blender cu apa plata rece cat sa le acopere si se faramiteaza bine de tot. Se lasa 12 ore la macerat, dupa care se strecoara foarte bine prin mai multe straturi de tifon, astfel incat sa nu treaca sub nici o forma perisorii aceia superlipiciosi  din miezul fructului. Stoarceti fara mila tifonul, ca sa salvati orice lacrima de lichid.  Amestecati cu miere dupa gust si puteti bea ca atare sau diluat in apa, cam 1/4 nectar, iar restul apa.  Se pastreaza la frigider pentru cateva zile, dupa care preparati altul. Slava Domnului, macesele se gasesc mai toata toamna, pina vine inghetul.

Nectarul de catina se prepara si mai simplu: amestecati o parte de fructe de catina spalate bine si scurse de apa cu doua parti de miere, apoi le faramitati bine de tot cu ajutorul blenderului. Strecurati, iar sucul rezultat il pastrati la frigider. Are gust dulce acrisor, usor astringent. Proportia diluarii cu apa e aceeasi, cam 1/4 suc de catina, 3/4 apa. Incepeti sa beti cu un pahar pe zi, dupa aceea puteti ajunge si la doua. Insa nu-l consumati seara, ca nu mai dormiti bine!

Eu fac cam din 500g de catina si 1kg de miere odata si ne ajunge cam 5 zile la 4 oameni.

In poza nu se  vede diferenta, dar in paharul lung e sucul diluat cu apa, iar in canita e nectar.

Cojile si samburii care rezulta in urma strecurarii nectarului de catina mai amestecati-le cu apa, cam cat sa le acopere, mai amestecati-le cu blender-ul o tura si dupa aceea strecurati iarasi. Va rezulta un suc plin de vitamine, care nu merita aruncat cu nici un chip. Beti-l pe loc.

Eu va dau cuvantul ca efectul se simte aproape imediat, parca mi se limpezesc ochii, pe masura ce beau. Iar celor mici le-a facut o pofta de mancare…ceva de speriat.

Eu zic ca daca dam pe gat cate un pahar pe zi timp de vreo luna-doua, cat s-or mai gasi fructe proaspete la piata sau prin arbusti, ne facem o pavaza buna impotriva virozelor si microbilor.

Incercati. Nu e deloc costisitor. Catina e 12 lei kg; macesele nu stiu, ca le-am adunat noi cu mana noastra.

Anunțuri

Creme bune

Am trecut intr-o noua etapa: am inceput sa patrund tainele fabricarii emulsiilor, adica a cremelor care contin nu doar uleiuri ci si o parte apoasa, astfel incat produsul respectiv sa intre mai usor in piele si sa nu lase la suprafata acel film gras, asa cum o fac cremele foarte nutritive.  Mai facusem eu emulsii prin bucatarie, dar habar n-aveam :-)…maioneza este o emulsie…sau salata de icre…

Toata treaba cu emulsiile astea e ca iti trebuie un „ceva” care sa te ajute sa legi moleculele de apa de cele de ulei iar rezultatul sa fie unul stabil.

Ei, emulsiile astea cosmetice nu-mi ieseau de nici un chip pentru ca eram capoasa si voiam sa folosesc pe post de emulsificator ceara naturala de albine, din stupii despre care deja v-am povestit. Citisem ca nu se poate doar cu ceara curata, dar tot m-am indarjit…asa ca am stricat de cateva ori bunatate de ingrediente. Recunosc ca emulsificatorii ma speriau, mi se parea ca numai naturali n-au cum sa fie…denumirile lor includeau termeni care semanau cu cele din cosmarurile mele din liceu, cand visam ca ma asculta profa de chimie…si nu stiu sa rezolv problema cu catenele aromatice…

Dar pina la urma am gasit un emulsificator care nu m-a mai speriat asa de tare, agreat cocert, derivat din uleiul de masline. Si m-am asternut pe treaba, dupa o reteta a Soniei, pe care am mai modificat-o doar putintel. Si cu ingrediente procurate tot de la Sonia, pentru ca sunt excelente si foarte OK ca pret…

Si rezultatul a fost foarte bun. O crema matasoasa, bogata dar nu foarte grasa.

Ingredientele folosite sunt:

  • apa fiarta si racita;
  • macerat de galbenele (in ulei extravirgin de masline), cu rol de calmare a tenului sensibil;
  • ulei de argan -regenerant, calmant, plin de antioxidanti;
  • ceara emulsifianta, derivata din ulei de masline;
  • vitamina E, cu rol antioxidant;
  • alantoina -este extrasa din radacinile si frunzele de tataneasa, participa la sinteza colagenului, protejează pielea de factorii iritanți. Numai buna pentru ten uscat si sensibil.
  • guma xanthan-este un agent de ingrosare produs de o bacterie care fermenteaza zaharuri si melasa;
  • conservant Plantaserv Q. De fapt nu este un conservant in adevaratul sens al cuvantului, ci un inhibitor microbian. In cremele exclusiv uleioase lucrurile sunt mai simple: adaugam vitamina E si antioxidantii prezenti in ea (alaturi de cei din unturile si uleiurile incorporate in crema)  nu lasa preparatul sa rancezeasca pentru 6 luni sau chiar mai mult. Cremele care contin insa si o parte apoasa sunt mai perisabile. Termenul de valabilitate care se da unui astfel de produs este de minim o luna, in conditii de pastrare la frigider si manevrare in conditii optime de igiena. Practic, crema se poate folosi atata vreme cat miroase inca placut si nu are o consistenta ciudata (nu este branzita, nu s-a separat uleiul de apa)

Astazi am repetat aceasta crema si am facut-o in trei variante, cu dedicatie:

  1. Cu extract CO2 de schisandra, pentru pielea sensibilă, hiperreactivă, atopică și cu tendințe spre alergii. Pentru Irina P. 
  2. Cu extract CO2 de trandafir salbatic, pentru pielea uscata si matura, cu imperfectiuni sau pentru ten aneic. Pentru Simona…ca m-a inspirat in legatura cu cremele cu ulei de argan.
  3. Cu extract CO2 de vanilie, frumos mirositor, antiseptic, cu efect tonic si relaxant totodata. Inca nu stiu pentru cine…ma mai gandesc. Daca sunt doritori, scrieti-mi.

De prin camara adunate

Daca aveti o sursa de legume sanatoase, niste bunici, niste parinti sau niste cunoscuti care cultiva pentru ei si au surplus e pacat de Dumnezeu sa nu va faceti ceva conserve pentru iarna.

Daca nu stiti pe nimeni care sa gradinareasca fara Ethrel, Decis, azot si alte minuni atunci duceti-va in piata, chiar la pietele en-gros, si luati direct de la cultivatori la pretul minim; nu va uitati la cele mai frumoase legume, cu culori imbietoare si forme perfecte; uitati-va la cele adevarate, micute, cu bubite si julituri. O leguma crescuta natural arata natural (ca un copil care merge pe bicicleta, cade si se juleste, nu ca unul care sta doar in fata televizorului).

Nu-mi spuneti ca n-aveti timp. Exista acum roboti de bucatarie si alte ustensile care usureaza mult munca si scurteaza timpul de lucru. Va zice una care face toate treburile astea cu 2 copii mici. Aveti timp, credeti-ma. Scutiti bani si sanatate si drumuri la piata la iarna.

Uitati de imaginea mamei care robotea ore in sir pasand rosiile sau fierband la nesfarsit, ca „sa tina”, pina mureau toate vitaminele si se denatura gustul. Se poate face suc de rosii chiar cu gust de rosii proaspete, nu de bulion.  Zau ca nu e nevoie de atata fiert. Fierbeti legumele atat cat sa se patrunda si sa se mai evapore putin din zeama, puneti doar atata sare cat sa fie OK la gust; nici aspirina si conservantii nu-si au rostul. Totul e sa folositi recipiente de sticla sterilizate si capace noi; puteti refolosi capacele numai daca acel cauciuc de pe margine este inca intact si daca partea metalica nu este zgariata si ruginita. Eu de cativa ani procedez asa in ceea ce priveste sterilizarea:

  • pentru sucul de rosii, de exemplu: sterilizez borcanele goale in cuptor, pina pe la maxim 150 de grade; le mai las pret de 5 minute dupa ce le scot, dupa care torn in ele sucul de rosii cat se poate de fierbinte; infiletez capacele imediat, ajutandu-ma de prosoape cu care sa tin borcanul; intr-o jumatate de ora-o ora se aude „poc” de la vidul care se formeaza sub capac.
  • in cazul gogosarilor in otet putem baga in cuptor borcanele pline si le lasam pina se infierbanta, la nu mai mult de 100 de grade, dupa care le scoatem si punem capacele.

Si mai ales, va rog!!! nu aruncati coaja rosiilor atunci cand faceti sucul de rosii. Nu dati la gunoi coaja pentru ca ea contine pretiosul licopen. Licopenul este un fitonutrient care dă tomatelor culoarea lor roşie. Este un membru al familiei carotenoidelor. El protejează celulele plantelor împotriva razelor de soare şi serveşte drept pigment fotoabsorbant în timpul fotosintezei. Licopenul este un antioxidant de două ori mai activ decât carotenul şi, ceea ce este încă şi mai important, nu este distrus prin fierbere şi transformări culinare. 

Vreti o reteta simpla si sanatoasa de suc de rosii? Procedati asa: taiati in doua rosiile spalate si scurse bine de apa; bineinteles, indepartati partile care au inceput sa se strice si cotorul. Puneti-le pe toate intr-o oala incapatoare, cu putina sare. Eventual puteti sa le striviti cu mana, ca sa-si lase zeama si sa nu se lipeasca atunci cand fierb. Lasati-le pe foc pana cand se patrund, amestecand din cand in cand, sa nu se lipeasca. Odata fierte, potriviti de sare si transformati fiertura in suc cu ajutorul blenderului. Cojitele si semintele se vor „topi” si nu va vor deranja absolut deloc. Are un gust de „proaspat” si cred ca si datorita antioxidantilor din coaja nu se vor altera chiar daca nu aveti pivnita si le pastrati intr-o debara.

Si, ca sa va dau exemplu personal…se iau legume de tot felul, bine coapte: (eu sunt fericita care poate sa le ia din gradina proprie)

Dupa care se trece la treaba, cum am descris mai sus. Si rezulta asta:

Pentru a le face mi-a luat cateva ore aseara si cateva de dimineata.

E mult?

Viva Italia!

Azi s-a nimerit sa fie un fel de „ziua Italiei” in bucataria noastra…

Facuram paste cu rosii si busuioc (as putea sa pun cel mult poza burtilor multumite, ca n-am apucat sa fotografiez pastele cat erau in farfurie).

Am facut tarta cu vinete, a carei reteta am „furat-o” chiar la mama ei, in Italia, de la o prietena care printre altele e si o bucatareasa extraordinara:

Multumesc, Mariella, pentru toate, ce dor mi-e sa te aud cantand

Ei, cu tarta asta am ademenit eu multi prieteni in vizita la noi…Are un gust de drob si se prepara relativ usor; este o alternativa minunata la unicul nostru mod (romanesc) de a pregati vinetele ca salata…oricum, nici salata nu facem prea des, nu-i asa, din cauza fumului care acompaniaza coptul vinetelor…

Reteta ar fi cam asa: taiati 2-3 vinete in fasii subtiri, mai subtiri decat cartofii pai; lasati-le cu un piic de sare la scurs; dupa aceea caliti-inabusiti vinetele in putin ulei, in care si-au lasat in prealabil aroma 2-3-4 catei de usturoi pisati. Daca mai e nevoie, picurati putina apa; vinetele trebuie sa fie patrunse, dar sa isi mentina forma de fasiute. Cand se racesc le amestecati cu 7 oua batute, branza rasa (parmezan), putin pesmet si le puneti intr-o tava unsa si tapetata cu pemet. Mai presarati pesmet si branza si poe deasupra; dati la cuptor, la 180 de grade si o svoateti cand se rumeneste frumos. E buna si calduta si rece, mai alesc de mancat alaturi de prieteni :-). Beatrice, acuma stii unde gasesti reteta! 🙂

Si-am mai facut un pesto alla genovese, dupa reteta asta. Singura modificare ar fi ca am inlocuit semintele de pin, care costa o gramada si le cumperi deja rancede  de prin magazinele noastre, cu nuci. Si am lasat totul mai grosier, ca sa scurtez procesul de preparare si sa salvez cat mai multe vitamine.

Simplu si bun!

Si…am incercat iarasi sa-mi duc la indeplinire obesia mea veche de 5 ani, rosiile uscate la soare. Mi-au ramas in minte de la ultima vizita in Italia, aratau al naibii de bine toate borcanelele alea dichisite, in aeroport.  Dupa mai multe tentative nereusite (ba am plecat sa nasc si mi-au ramas rosiile intinse la soare in urma si le-a plouat, ba n-a fost suficient soare) am zis sa incerc sa le fac in cuptor, la 50 de grade.

Asa ca am luat cateva rosii frumoase din gradina, neaparat dintr-alea lunguiete, pentru ca nu au prea multe seminte ori zeama. Le-am taiat pe jumatate si le-am varat la cuptor.

Acum astept, cu speranta.

Asta ar trebui sa iasa, dupa ce se usuca si sunt puse la macerat cu ulei, un pic de usturoi si patrunjel (ori ce condimente va plac):

Sunt excelente de mancat asa, simple, ca aperitiv; ori adaugate in aluatul de paine, alaturi de masline. Ori in mancarea de linte.

Update 13 septembrie:

Eu zic ca a iesit ce trebuia. Asta dupa mai multe sesiuni de introducere a rosiilor la cuptor, pe durata a 3 zile. Eu folosesc cuptorul zilnic pentru paine si alte minuni; practic bagam tava cu rosii la cuptor ori de cate ori acesta era deja infierbantat, setam temperatura la la 50-75 de grade si le mai lasam cate-o ora-doua. Cumva cred ca e mai bine ca procesul de uscare a rosiilor sa fie asa, fragmentat; imitam cumva uscarea naturala, la soare, care si ea este fragmentata de succesiunea zi-noapte. Deci, asa aratau rosiile mele uscate:

Si asa aratau puse la macerat cu ulei, oregano si usturoi:

Stiu, e mai mare daraua decat ocaua, dar daca de 5 ani imi sta pe creier sa le fac…Si nu-mi pare rau deloc, am gustat si sunt incredibil de bune. Parca musti direct din vara.

E mai rentabil sa lucrezi cu cantitati mari, macar 2 tavi odata. Asa fac data viitoare, caci am de gand sa nu ma mai lipsesc de asa bunatate.

Italienii astia zau ca stiu ce-ia aia mancare buna.

Ia uitati aici:

http://www.youtube.com/watch?v=G0lft_UmZUo