Creme bune

Am trecut intr-o noua etapa: am inceput sa patrund tainele fabricarii emulsiilor, adica a cremelor care contin nu doar uleiuri ci si o parte apoasa, astfel incat produsul respectiv sa intre mai usor in piele si sa nu lase la suprafata acel film gras, asa cum o fac cremele foarte nutritive.  Mai facusem eu emulsii prin bucatarie, dar habar n-aveam :-)…maioneza este o emulsie…sau salata de icre…

Toata treaba cu emulsiile astea e ca iti trebuie un „ceva” care sa te ajute sa legi moleculele de apa de cele de ulei iar rezultatul sa fie unul stabil.

Ei, emulsiile astea cosmetice nu-mi ieseau de nici un chip pentru ca eram capoasa si voiam sa folosesc pe post de emulsificator ceara naturala de albine, din stupii despre care deja v-am povestit. Citisem ca nu se poate doar cu ceara curata, dar tot m-am indarjit…asa ca am stricat de cateva ori bunatate de ingrediente. Recunosc ca emulsificatorii ma speriau, mi se parea ca numai naturali n-au cum sa fie…denumirile lor includeau termeni care semanau cu cele din cosmarurile mele din liceu, cand visam ca ma asculta profa de chimie…si nu stiu sa rezolv problema cu catenele aromatice…

Dar pina la urma am gasit un emulsificator care nu m-a mai speriat asa de tare, agreat cocert, derivat din uleiul de masline. Si m-am asternut pe treaba, dupa o reteta a Soniei, pe care am mai modificat-o doar putintel. Si cu ingrediente procurate tot de la Sonia, pentru ca sunt excelente si foarte OK ca pret…

Si rezultatul a fost foarte bun. O crema matasoasa, bogata dar nu foarte grasa.

Ingredientele folosite sunt:

  • apa fiarta si racita;
  • macerat de galbenele (in ulei extravirgin de masline), cu rol de calmare a tenului sensibil;
  • ulei de argan -regenerant, calmant, plin de antioxidanti;
  • ceara emulsifianta, derivata din ulei de masline;
  • vitamina E, cu rol antioxidant;
  • alantoina -este extrasa din radacinile si frunzele de tataneasa, participa la sinteza colagenului, protejează pielea de factorii iritanți. Numai buna pentru ten uscat si sensibil.
  • guma xanthan-este un agent de ingrosare produs de o bacterie care fermenteaza zaharuri si melasa;
  • conservant Plantaserv Q. De fapt nu este un conservant in adevaratul sens al cuvantului, ci un inhibitor microbian. In cremele exclusiv uleioase lucrurile sunt mai simple: adaugam vitamina E si antioxidantii prezenti in ea (alaturi de cei din unturile si uleiurile incorporate in crema)  nu lasa preparatul sa rancezeasca pentru 6 luni sau chiar mai mult. Cremele care contin insa si o parte apoasa sunt mai perisabile. Termenul de valabilitate care se da unui astfel de produs este de minim o luna, in conditii de pastrare la frigider si manevrare in conditii optime de igiena. Practic, crema se poate folosi atata vreme cat miroase inca placut si nu are o consistenta ciudata (nu este branzita, nu s-a separat uleiul de apa)

Astazi am repetat aceasta crema si am facut-o in trei variante, cu dedicatie:

  1. Cu extract CO2 de schisandra, pentru pielea sensibilă, hiperreactivă, atopică și cu tendințe spre alergii. Pentru Irina P. 
  2. Cu extract CO2 de trandafir salbatic, pentru pielea uscata si matura, cu imperfectiuni sau pentru ten aneic. Pentru Simona…ca m-a inspirat in legatura cu cremele cu ulei de argan.
  3. Cu extract CO2 de vanilie, frumos mirositor, antiseptic, cu efect tonic si relaxant totodata. Inca nu stiu pentru cine…ma mai gandesc. Daca sunt doritori, scrieti-mi.

12 thoughts on “Creme bune

  1. Buna ziua, Am incercat una din ‘cremele bune’ (am facut fifity-fifty cu Ioana Coropciuc crema cu extract de vanilie pe care si-a comandat-o), mi s-a parut fff buna (cu exceptia mirosului de vanilie care e cam puternic).  Eu am tenul mixt spre uscat, usor acneic (adica o data la 1-2 luni imi apare cate un cos naspa pe sub piele :(care se trece ff greu). As vrea sa-mi comand una din creme dar nu ma hotarasc daca sa-mi iau tot de vanilie sau sa incerc altceva. Stiu ca nu sunteti cosmeticiana, dar ce m-ati sfatui…?   Ca feedback: – am folosit samponul solid de la dvs (https://sapunbun.wordpress.com/2012/05/30/samponul-cu-rozmarin-ulei-de-neem-argila-si-ylang-ylang/) o singura data (e drept ca fara a clati cu otet) si mi s-a parut ca usuca si lasa parul usor imbacsit; am renuntat, dar sotul meu care se rade in cap il foloseste si e multumit (are si o forma usoara de psoriazis pe pielea scalpului) – am spalat copilul cu sapun pt copii si pe cap. Am lipit 2 bucati de sapun (de musetel si de galbenele si lapte de capra) ca mi s-au parut mici – cu acelasi rezultat: parul ramane cu un miros nu la fel de fain ca dupa samponul din comert si pare usor imbacsit. Dar presupun ca e un sacrificiu care merita; in rest sapunul e ff OK mai ales cu pielea si voi mai lua.   – deodorantul lichid e ok (pe cel solid nu l-am incercat inca); uneori mi se pare ca pe la sf zilei ar fi necesara o a doua aplicare (acu, depinde si de zi!) – crema de picioare (pt sotul meu) e foarte faina, bataturile nu i-au trecut inca (imi pare ca situatia s-a ameliorat totusi); s-a dat destul de rar (sotul meu e din fire mai comod si trebuie sa-i aduc tot timpul aminte sa se dea) dar eu am folosit-o si mi se par ok Sper ca nu am uitat nimic. In general sunt foarte multumita de produse. Astept sa ma sfatuiti in legatura cu crema de fata. PS ma tenteaza si pasta de dinti…  

    ________________________________

    • Multumesc mult de tot ca ai impartasit aici parerile tale, asa or sa isi faca o idee si altii care vor sa incerce produsele.
      Iar pe mine ma ajuta mult sa stiu unde sa mai imbunatatesc si la ce trebuie sa fiu atenta sau sa-i fac pe altii atenti.

      Vanilia am pus-o in cantitatea recomandata, mai putin decat maximul admis. O sa am grija si o sa intreb de-acum incolo, acolo unde se preteaza, daca se doreste ceva mediu sau puternic parfumat. Dar, pe linga parfum, vanilia are rolul ei acolo, tonifica pielea. Ceea ce sper sa fi simtit. Pentru viitoarea crema recomand adaosul de musetel, pentru ca e bland cu pielea si ar ameliora problema cosurilor. Sau trandafir salbatic, pentru ca ingrijeste foarte bine pielea uscata.

      Cu samponul intr-adevar e mai delicata treaba. E nevoie de consecventa, iar „ritual” clatirii cu apa si otet chiar ajuta. Posibil sa nu fi fost nici samponul potrivit pentru dumneavoastra. Dar sotului, mai ales daca ati amintit de psoriazis, o sa-i faca bine, din pricina rozmarinului si a uleiului de neem. Sotul meu m-a bagat de vreo cateva ori in sperieti: el se spala pe cap cu orice bucata de sapun ii cade in mana; odata vad ca era plin de „matreata”. Il intreb cu ce s-a spalat si imi arata sapunul cu tarate de ovaz…alta data si-a dat cu cel cu migdale macinate…toate taratele si migdalele ii ramasesera in par. Altminteri noi n-am facut niciunul matreata de la sampon, ba dimpotriva. Dar nu mai folosim altceva de vreun an si ceva; nu amestecam sampon din comert cu sampon natural. Iar chestiunea cu mirosul tine de gustul fiecaruia. Eu sunt extrem de debusolata de cat de diferite sunt parerile, recunosc. Multi ar vrea sapunuri mai parfumate, daca se poate sa ramana mirosul pe piele.

      Deodorantul solid e intr-adevar mai eficient decat cel lichid. Garantat e suficienta o singura aplicare pentru toata ziua.

      Crema pentru calcaie e foarte buna pentru unificarea crapaturilor. Inmoaie foarte bine si bataturile, mai ales aplicata seara si eventual daca puneti peste o pereche lejera de sosete pina dimineata.

      iar pasta de dinti…eu zic ca e foarte buna, are exact ce ii trebuie, fara zorzoane inutile in plus. Dar, ramane sa o incercati si sa vedeti pe propria piele.

      Multumesc inca o data pentru feed-back.

  2. Draga Ligia,

    Am primit o crema de a ta de la prietena mea Irina. Am vrut sa-ti scriu sa iti spun cat de incantata sunt (este cea protectoare cu galbene). Eu cu greu imi gasesc ceva sa mi se potriveasca pt ca am tenul uscat, sensibil si nu suport mirosurile chimice. Multumesc din suflet pentru crema ta!!! Cand mi se termina o sa-mi mai comand.

    Te pup!
    Cornelia

  3. De ieri ma tot intretin cu o crema naturala foarte misto, primita de la „Sapun bun”, cu ulei de argan si extract de mandarina verde si lamaie. Facuta in casa, cum ar veni. E geniala. Dupa pielea pe care mi-a facut-o, as zice ca am iar 15 ani, pacat doar de artroza, care imi aduce aminte crudul adevar.🙂 Pe blogul lor am gasit niste variante misto de sapun natural cu menta si cafea, lavanda, lapte de capra, rozmarin, busuioc si toate bunatatile pamantului. Luati de incercati o data, au si creme, antiperspirante, paste de dinti, iar diferenta de pret nu e mare fata de ce se gaseste in magazin. Diferenta e ca astea sunt facute doar din trebusoare naturale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s