Cum ne-am petrecut sfarsitul lumii

Pai ajunsesem si eu si sotul in asa hal de epuizare dupa atata jonglat si echilibristica pentru a  duce la bun sfarsit toate treburile de zi cu zi, plus altele pe care ni le propusesem ori se ivisera pe sfarsit de an…ca pe 20 decembrie am inchis sandramaua si am plecat la tara, la parintii mei, cu gand sa dormim pina ne-o aparea intr-o bula, deasupra capetelor, ca la benzi desenate, „batery full”.

Ai mei stau pe undeva prin Baragan. Iarna bate vantul tare pe-acolo, li se intampla frecvent sa ramana fara electricitate. Cand am plecat spre ei stiam ca nu au curent de vreo doua zile. Foarte bine, dormim si mai abitir…Copiilor le place mult la lumanare, se joaca zeci de minute in sir facand cu mainutele umbre pe pereti. Si rad mult, se distreaza pe cinste. Va spun cinstit ca nu i-am auzit in viata mea sa se bucure de vreo jucarie oricat de dorita, de scumpa ori de fistichie cum i-am auzit in astfel de ocazii, in care si-au inventat singuri joaca, cu resurse modeste. Spuneti voi, dragi parinti, nu-i asa ca oricate truse de scule de jucarie ori seturi de bucatarie roz le-ati cumpara copiilor vostri ei tot ravnesc la patentul, surubelnitele si ibricele voastre? Si de cate ori prind momentul le subtilizeaza?

Eu recunosc ca am o problema cu jucariile de azi. Le declar razboi. Am avut ocazia sa invat pe de rost toate nerusinatele de reclame la jucarii saptamana trecuta, cand am fost cu copiii acasa si i-am cam lasat pe Disney junior, ca aveam treaba multa. Ma oripileaza toate papusile care fac pipi si febra si-i spun povesti copilului si toti catelusii de plus care pot fi plimbati in lesa. Orice numai sa nu-i lasam si copilului loc de imaginatie. Orice numai sa nu-i spui tu, parintele, povesti copilului tau. Of, Doamne!

Spun nerusinatele de reclame pentru ca sunt astfel facute incat sa inebuneasca copilul, ajung sa creada ca odata intrati in posesia jucariilor vor fi si ei la fel de fericiti ca si copiii care radiaza de bucurie pe ecran. Si se mai incheie si cu formula magica: „Acum in magazine”.

Dar nu-i deloc asa. De pilda anul asta Mosul i-a adus lui Matei, via unchi, Sectia de politie din lego.  Si-o dorea. Hai sa va rulez filmul: a gasit cutia, corespunzator, sub brad. De Craciun.  A revarsat prin casa, frenetic, toate bucatelele alea imposibil de multe si de mici.” Hai, Matei, sa construim. Uite, trebuie sa facem asa ca in carticica, ne trebuie piesa asta, hai s-o cautam, etc.” Cu mare chin a rezistat vreo douazeci de minute, dupa care a profitat de slabiciunea bunica-sii si s-a tirat la desene, lasandu-ne pe noi sa construim. I-am citit in ochi ca nu pricepea de ce nu se intampla totul simplu si rapid cum li se induce in reclame, de ce nu sar toate masinutele si motocicletele deja asamblate din cutie, cu tot cu sunet de sirene eventual.

Ne-a luat cateva ore noua, parintilor, sa asamblam tot, incluzand si timpul de cautare dupa piesele pierdute in verva desfacutului cutiei pe sub paturi, etc. Eram storsi si n-aveam nici o multumire ca am dovedit treaba, fusese mai mult „care pe care”. Stai ca fraierul si asamblezi, dupa schema.

La sfarsit a venit Matei si si-a luat in primire masinutele. Cat credeti c-a durat incantarea? Cateva minute, pina ce normal ca s-au dezasamblat toate in timp ce el incerca sa se joace „ca in reclama”.

Are Ada Demirgian o poveste frumoasa, „Secretul ciocolatei” (in cartea Povestile domnisoarei Firicel; multumesc, Andreea G ,de pont). Si acolo li se explica intr-un mod frumos copiilor cum e cu „zanele” de prin magazine care ii mint pe copii sa cumpere ciocolata. Cum sa facem fata si sa le explicam copiilor cum e cu minciunile astea din reclame? Mai ales ca bulgarele de zapada se face si mai mare cand vin ecouri si de la colegii de gradinita, etc. care AU jucaria aia si ailalta?

Cred ca mai multa satisfactie le produce copiilor sa le spuna altora ca AU jucaria respectiva decat joaca efectiva cu aceasta. Joaca dureaza foarte putin. In general copilul isi primeste jucaria, o abandoneaza frumos in scurt timp si incepe alta pisalogeala asupra parintilor legat de alta jucarie care-i face cu ochiul din reclame.

Parerea mea e ca jucariile multe sunt bani aruncati pe fereastra.

Ati vazut, in schimb, vreun copil sa refuze cititul unei povesti impreuna cu parintele?

Dar… pornisem de la sfarsitul lumii.

Noi am petrecut asa:

Joaca de la sfarsitul lumiijoaca de la sfarsitul lumiiDSC05239DSC05245 DSC05251Carnati la garnita, ca pe vremea bunicii. DSC05271

Bradutul e cel mai frumos pe care l-am facut vreodata. Ornat cu zapada adevarata. Si-o sa creasca odata cu cei mici, in gradina la tataie.

Anunțuri

Sfarsitul de an si concluziile de rigoare

Imi place tot ce este facut de mana, cu har. Daca timpul si cunostintele mi-ar permite cred ca mi-as face toate cele necesare traiului singura. Deja fac multe. Si m-am invatat „prost”: nu mai pot nici sa ma uit inspre paine de fabrica, daramite s-o si mananc; pe la rafturile cu produse de igiena din magazine de mult nu mai trec…mi-ar placea sa-mi fac si haine singura. Idei as avea, dar n-am rabdare cu masina de cusut. Am incercat odata sa-mi fac o bluza de vara, cu bretele, si a iesit o chestie oribila, careia i-am unit printr-o cusatura poalele si am transformat-o in sacosa 🙂

Cu sapunul am inceput de vreo doi ani. Intai pentru ai casei. Dupa aceea si mai „in public”, incurajata de prieteni. La un moment dat, cand s-a nasolit treaba cu job-ul meu, chiar am cochetat cu ideea sa incerc sa-mi fac o mica afacere din asta. Chiar daca abunda in sapunarese prin Romanica.

Nu stiu daca ati vazut filmul acela cu boxerul faimos, supranumit Cinderella Man (interpretat de  Russell Crowe). In care eroul, om cu familie numeroasa si lipsuri, se trezeste intr-o dimineata ca laptarul n-a mai umplut, ca de obicei, sticlele goale din fata usii. Si, intrebat in fata unui meci important pentru ce lupta a raspuns simplu: „For milk!”

Me too.

Multumesc tuturor celor care ne-au devenit din prieteni clienti si din clienti prieteni. Cu sinceritate.

N-as insira nume, ca nu suntem la Oscar, dar fiecare conteaza in felul sau, enorm.

Rad in barba cu mandrie ca, vorba sotului, sapunurile mele s-au plimbat prin lume mai mult decat mine: Norvegia, Elvetia, Ungaria, Austria, Italia, Spania…ba chiar Japonia.

Multumesc si celor care mi-au furat din ideile de realizare a compozitiei sapunurilor, ambalajelor, funditelor si cerculetelor de prin sapunuri, etc. E o confirmare a faptului ca am idei bune si de unde-au venit astea mai sunt si altele, berechet. Dar recunosc ca intr-o seara am adormit mai greu, dupa ce am avut proasta inspiratie sa intru pe blogul unei faimoase doamne, desi fac vizite de genul asta rar, nu sporovaiesc pe site-uri, stau in banca mea. Si mi-a fost de doua ori ciuda: 1) cum pot unii sa copieze in asa hal?… si 2) de ce naiba acord atata  importanta? N-ai cum sa tii ideile bune sub obroc cu internetul asta. Problema e ca unii se inspira, altii iau cu totul. Nu-i bai. M-am calmat.

Saptamana asta am fost un spiridus al lui Mos Craciun foarte harnic si fericit. Am reusit sa pregatesc atatea cadouri, cu tot cu ambii copii virusati acasa, ca mai am putin si-mi ridic singura statuie.

Sa stiti ca sunt toate facute cu drag. O sa simtiti pe pielea voastra 🙂

Sarbatori fericite tuturor!

Cadouri de Craciun

Mamma pizza e focaccia

Gata, le-am prins dichisul si astora.

Fac „pizza” de multa vreme, dar abia ce mi-a iesit ultimamente se poate numi pizza.

Deci a fost experiment sustinut. 3 zile de facut pizza, sa pot sa-mi dau seama de diverse lucruri . Sotul nu stia ce fericire l-a lovit…

Cine e interesat de secrete ofer consultanta 🙂

Focaccia… Sunt geniale turtitele astea cu ierburi aromate pe care le servesc de obicei in loc de paine la restaurantele dichisite si-ti vine sa le mananci goale.

focacciafocaccia

Pizza…Ce hidosenii faceam la inceputuri, acum o mie`de ani (chiar daca apreciate si comestibile :-)) . Si musai trebuiau sa fie cu carne!!! Sufocate cu topping! Coapte si rascoapte de se facea blatul tare.

Nu! Pizza trebuie sa fie subtirica, topping-ul echilibrat si musai coapta la foc mare (250 de grade) maxim 10 minute.

Iaca:

Pizza

pizza

Era lumina slaba si foamea mare. De-aia au rezultat asa poze slabe…

Sapuniere si agrafe

Eu mi-am primit unul dintre darurile de Craciun mai devreme si de unde nici nu ma asteptam…intr-un fel. Spun „intr-un fel” pentru ca cel care mi-a facut bucuria aceasta se numara doar de curand printre cunoscutii mei, nu ne-am vazut, dar…NE STIM. Cateodata sunt necesare doar cateva cuvinte ca sa-ti dai seama ca vorbesti pe aceeasi frecventa.

Daca vezi ce lucruri minunate face acest om tragi concluzia ca si dumnealui, la randul sau, e minunat si nu te mai miri de gesturi frumoase din parte-i. Este din Reghin, in timpul liber proiecteaza si construieste instrumente muzicale mai atipice. Plus astfel de podoabe din piele:

Agrafe de par, bratara si medalion handmade

Minute in sir stau si urmaresc conturul desenului, perfectiunea si armonia lui. E de-a dreptul terapeutic 🙂

Am gasit minunatiile astea pe Breslo, prin iarna trecuta cred. Cautam agrafe de par din piele, modelul acela cu betisor. Nu mai gaseam cu niciun chip pe nicaieri. Cand le-am vazut am fost tare bucuroasa, mi-am comandat, le-am purtat cu drag, totul bine si frumos. Pina cand mi le-au ratacit cei mici, acu’, prin toamna.

Intru iarasi pe Breslo, dar magazinasul dumnealui nu mai era. Scotocesc prin inbox-uri, gasesc un e-mail si-i dau iarasi comanda de agrafe. Si-mi iau inima in dinti si-l intreb daca nu cumva ar putea sa-mi faca si niste sapuniere simple, din lemn.

Si iata rezultatul:

Sapuniere din lemn

Sapuniere din lemnEu le folosesc in mai multe moduri: pun sapunul ca intr-un lacas…sau inclinat si sprijinit pe-o parte…sau deasupra, orizontal. Totul e sa se scurga cat mai bine apa. Sapunierele sunt din lemn de fag tratat sa nu retina apa, apoi lacuit.

Le-am primit cadou pe toate: bratara, medalionul, 7 sapuniere…si cele doua agrafe, desi le comandasem. Sapunierele o sa le impart si eu, la randul meu, cu voi. Dar din dar se face rai.

Si daca vreti si voi agrafe, curele, bratari si alte lucruri frumoase pentru voi sau pentru cei dragi, de sarbatori si nu numai, scrieti un comentariu si o sa le trimit mai departe. Sunt putini oameni in ziua de azi care mai fac cu atata migala si drag lucruri frumoase, de mana lor. Lucruri incarcate cu energie buna, care efectiv simti ca iti iradiaza in palma. Eu cred ca merita incurajati sa continue.

Multumesc pentru dar inca o data!

Mos Craciun si vitamina C :-)

Duminica tihnita. Cei mari ne refacem dupa ospatul cu traditionala fasole cu ciolan de 1 Decembrie…buuuna dar prea multa. Cei mici se refac dupa o viroza cu nas infundat si tuse si tot tacamul, de sezon.  Si unii si altii ar trebui sa apelam la cat mai multe fructe. Pe copiii e cateodata destul de greu sa-i convingi care-i treaba cu vitaminele; mai ales cand sunt incercati de boala si n-au pofta de mancare e greu sa-i faci sa consume suficiente fructe.

Dar…de ce sa nu-l rugam pe Mos Craciun sa ne-ajute la trebusoara asta?

Iata cum: decojim cu grija niste portocale sau mandarine. Bucatile de coaja trebuie sa le scoatem cat mai mari. Cotrobaim prin dulap dupa formele de taiat biscuiti, care si-asa cam someaza. Decupam cu ajutorul formelor stelute, braduti, inimioare, etc. tot ce le place copiilor si se preteaza pentru a decora bradul de Craciun. Cel mai usor este sa decupam dinspre partea alba, eventual putem sa si batem usor pe marginea formei cu un ciocan mic. Agatam formele cu ata si le insiram la uscat pe un bat. Si uite-asa in fiecare zi putem sa sporim arsenalul de decoratiuni.

Stelute pentru bradul de Craciun

Sunt naturale, nu se sparg si, ce-i mai important, sunt facute cu ajutorul copiilor. Multumita copiilor mei, sarbatorile de iarna sunt cum nu se poate mai frumoase. Ma hranesc din bucuria si frenezia cu care il asteapta pe Mosul.

Se pot face si din jumatatile de portocale pe care le-ati stors pentru suc. Curatati ramasitele de pulpa de portocale cu o lingura; o sa vedeti, se desprind ca o camasa. Uscati-le cel mai bine intine pe ceva, asa vor ramane cat mai drepte. Si treceti un fir de ata prin ele cat sunt „proaspete”, ca ddupa ce se usuca veti reusi mai greu.

Decoratiuni pentru bradul de Craciun din portocale

Si dupa atatea portocale chiar ni s-a facut foame. Eu am fost inspirata si am ales sa fac pentru pranzo-micul dejunul de la 11 o reteta usoara, asta. Niste placintele cu branza, folosind aluatul de paine deja framantat. Fac paine odata la doua zile; aluatul e cu faina intermediara si-mi place sa-i adaug seminte de in, chimen, floarea-soarelui. Pun si ulei de masline. Se intinde o foaie de jumatate de centimetru grosime din aluatul crescut, din care se decupeaza patrate cu latura de 6 cm; se pune branza sarata in centrul fiecarui patrat, apoi se unesc marginile, obtinandu-se un triunghi. Fiecare placintica se unge cu sos de rosii si cu oregano. Se coc la foc mare-mediu cam jumatate de ora. Arata asa:Placintele cu branza si oregano

Cei mici au mancat cate doua. Noi…restul.