Cum ne-am petrecut sfarsitul lumii

Pai ajunsesem si eu si sotul in asa hal de epuizare dupa atata jonglat si echilibristica pentru a  duce la bun sfarsit toate treburile de zi cu zi, plus altele pe care ni le propusesem ori se ivisera pe sfarsit de an…ca pe 20 decembrie am inchis sandramaua si am plecat la tara, la parintii mei, cu gand sa dormim pina ne-o aparea intr-o bula, deasupra capetelor, ca la benzi desenate, „batery full”.

Ai mei stau pe undeva prin Baragan. Iarna bate vantul tare pe-acolo, li se intampla frecvent sa ramana fara electricitate. Cand am plecat spre ei stiam ca nu au curent de vreo doua zile. Foarte bine, dormim si mai abitir…Copiilor le place mult la lumanare, se joaca zeci de minute in sir facand cu mainutele umbre pe pereti. Si rad mult, se distreaza pe cinste. Va spun cinstit ca nu i-am auzit in viata mea sa se bucure de vreo jucarie oricat de dorita, de scumpa ori de fistichie cum i-am auzit in astfel de ocazii, in care si-au inventat singuri joaca, cu resurse modeste. Spuneti voi, dragi parinti, nu-i asa ca oricate truse de scule de jucarie ori seturi de bucatarie roz le-ati cumpara copiilor vostri ei tot ravnesc la patentul, surubelnitele si ibricele voastre? Si de cate ori prind momentul le subtilizeaza?

Eu recunosc ca am o problema cu jucariile de azi. Le declar razboi. Am avut ocazia sa invat pe de rost toate nerusinatele de reclame la jucarii saptamana trecuta, cand am fost cu copiii acasa si i-am cam lasat pe Disney junior, ca aveam treaba multa. Ma oripileaza toate papusile care fac pipi si febra si-i spun povesti copilului si toti catelusii de plus care pot fi plimbati in lesa. Orice numai sa nu-i lasam si copilului loc de imaginatie. Orice numai sa nu-i spui tu, parintele, povesti copilului tau. Of, Doamne!

Spun nerusinatele de reclame pentru ca sunt astfel facute incat sa inebuneasca copilul, ajung sa creada ca odata intrati in posesia jucariilor vor fi si ei la fel de fericiti ca si copiii care radiaza de bucurie pe ecran. Si se mai incheie si cu formula magica: „Acum in magazine”.

Dar nu-i deloc asa. De pilda anul asta Mosul i-a adus lui Matei, via unchi, Sectia de politie din lego.  Si-o dorea. Hai sa va rulez filmul: a gasit cutia, corespunzator, sub brad. De Craciun.  A revarsat prin casa, frenetic, toate bucatelele alea imposibil de multe si de mici.” Hai, Matei, sa construim. Uite, trebuie sa facem asa ca in carticica, ne trebuie piesa asta, hai s-o cautam, etc.” Cu mare chin a rezistat vreo douazeci de minute, dupa care a profitat de slabiciunea bunica-sii si s-a tirat la desene, lasandu-ne pe noi sa construim. I-am citit in ochi ca nu pricepea de ce nu se intampla totul simplu si rapid cum li se induce in reclame, de ce nu sar toate masinutele si motocicletele deja asamblate din cutie, cu tot cu sunet de sirene eventual.

Ne-a luat cateva ore noua, parintilor, sa asamblam tot, incluzand si timpul de cautare dupa piesele pierdute in verva desfacutului cutiei pe sub paturi, etc. Eram storsi si n-aveam nici o multumire ca am dovedit treaba, fusese mai mult „care pe care”. Stai ca fraierul si asamblezi, dupa schema.

La sfarsit a venit Matei si si-a luat in primire masinutele. Cat credeti c-a durat incantarea? Cateva minute, pina ce normal ca s-au dezasamblat toate in timp ce el incerca sa se joace „ca in reclama”.

Are Ada Demirgian o poveste frumoasa, „Secretul ciocolatei” (in cartea Povestile domnisoarei Firicel; multumesc, Andreea G ,de pont). Si acolo li se explica intr-un mod frumos copiilor cum e cu „zanele” de prin magazine care ii mint pe copii sa cumpere ciocolata. Cum sa facem fata si sa le explicam copiilor cum e cu minciunile astea din reclame? Mai ales ca bulgarele de zapada se face si mai mare cand vin ecouri si de la colegii de gradinita, etc. care AU jucaria aia si ailalta?

Cred ca mai multa satisfactie le produce copiilor sa le spuna altora ca AU jucaria respectiva decat joaca efectiva cu aceasta. Joaca dureaza foarte putin. In general copilul isi primeste jucaria, o abandoneaza frumos in scurt timp si incepe alta pisalogeala asupra parintilor legat de alta jucarie care-i face cu ochiul din reclame.

Parerea mea e ca jucariile multe sunt bani aruncati pe fereastra.

Ati vazut, in schimb, vreun copil sa refuze cititul unei povesti impreuna cu parintele?

Dar… pornisem de la sfarsitul lumii.

Noi am petrecut asa:

Joaca de la sfarsitul lumiijoaca de la sfarsitul lumiiDSC05239DSC05245 DSC05251Carnati la garnita, ca pe vremea bunicii. DSC05271

Bradutul e cel mai frumos pe care l-am facut vreodata. Ornat cu zapada adevarata. Si-o sa creasca odata cu cei mici, in gradina la tataie.

4 thoughts on “Cum ne-am petrecut sfarsitul lumii

  1. Tare frumos articolul tau! Felicitari! Multumesc pentru crema cu schisandra, argan si musetel pe care am primit-o prin Ioana D (e minunata) si pentru zambetele din coltul gurii care apar de fiecare data cand te citesc! Sarbatori fericite si un An Nou cu bucurii si sanatate!

    ________________________________

  2. Draga Ligia sunt intru-totul de acord cu tine in ce priveste achizitionarea de jucarii,copiii se bucura putin timp dupa care tot la noi vin sa le oferim atentie si povestioare.
    Un an nou fericit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s