Cartofi-acordeon

I-am descoperit pe un site italienesc; titlul neasteptat al retetei m-a facut sa dau „click”-ul necesar si sa aflu care-i treaba cu cartofii si acordeonul.

Sunt al naibii de apetisanti, se preteaza chiar si pentru mese cu musafiri, nu mai zic in cate combinatii se pot devora cu familionul: ca garnitura, simpli, cu salata, etc.

Se pregatesc in 15 minute; se coc inca vreo 30 la cuptor. Cred ca din pozele urmatoare reiese destul de clar tot procesul tehnologic, o fotografie face-vorba aia- cat o mie de cuvinte:

Pontul e ca trebuie sa folositi cartofi cu dimensiunea cat de cat egala; betele de frigarui va vor ajuta sa nu crestati cartoful de tot; puteti face acele taieturi oricat de rare sau oricat de dese doriti, depinde ce va place mai mult:  umplutura sau cartoful; printre pliurile burdufului se pot insera: branza, rozmarin, feliute de sunca ori de rosii, etc.

Dupa ce ati garnisit cartofii nu uitati sa-i stropiti cu ulei de masline si sare (eu am uitat sarea de data asta, dar tot au fost buni).

Intra in cuptor la 150 de grade pentru 30 de minute…sau, ma rog, depinde de cuptor.

Pofta buna!🙂

Voiam sa inchei aici articolul  dar nu m-a lasat inima sa nu va arat cum am facut noi si paine, framantata cu mare arta:

Si briose cu multe nuci si stafide:

Reteta asta e de facut mai ales cand aveti prin frigider albusuri de ou ramase de la alte prajituri. E nevoie de: un pahar de albusuri, un pahar de zahar (eu pun totdeauna mai putin zahar decat prevede reteta, imi plac dulciurile moderat de dulci; deci merge si o jumatate de pahar de zahar sau 3 sferturi – fie!), un pahar de nuci  amestecate cu stafide, un pahar de faina, un pic de ulei sau unt topit (cam 50 g) si zeama de la o lamaie potrivita. Arome dupa gustul fiecaruia: coaja de lamaie, vanilie, etc.

Se bat spuma albusurile cu praful de sare consacrat, se adauga zaharul si se continua mixarea pana cand compozitia  devine densa si lucioasa; apoi adaugati pe rand si cu amestecare dupa fiecare:  faina, nucile si stafidele, uleiul ori untul topit, zeama de lamaie. Puteti coace aluatul in forme de briose sau in tava de chec la foc moderat, 30-40 de minute.

Sunt foarte bune, coaja e crocanta, miezul pufos dar nu inecacios, n-au nevoie de praf de copt sau alti agenti de crestere. Stiu ca dulciurile nu sunt sanatoase dar daca tot nu ne putem lipsi de ele macar sa fie cat mai putin nocive.

Si iac-asa, inca doua retete incercate si ras-incercate de ceva simplu si bun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s