Unguente bune la toate

M-am laudat in mai multe randuri ca am fost harnica si mi-am adunat cat am putut de multe plante medicinale vara asta. Pe-aici, pe-aici ori pe-aici.

O parte le-am intrebuintat pentru maceratele uleioase: musetelul, galbenelele, cimbrisorul, pelinul si sanzienele.

Langa aceste macerate concentrate si bune, obtinute cu ulei de masline extravirgin si ulei din samburi de struguri, n-am mai adaugat decat un pic de ceara de albine, un pic de vitamina E, cativa stropi de ulei esential,  le-am incalzit usor la bain marie si-am obtinut niste unguente simple, de avut la indemana oricand. Toate se pot folosi in nenumarate situatii: pentru orice zgarietura, eczema, suferinta a pielii; pentru buze crapate, piele uscata, calcaie, coate, maini; pentru masajul oricarui tip de piele, chiar si al bebelusilor; pentru prevenirea iritatiilor de scutec. Intr-un cuvant, unguentele astea sunt niste variante mai dichisite, mai curate si mai eficiente ale celebrei alifii cu galbenele de prin plafare. Pe care o stim cu totii, nu-i asa?

In plus fata de ce-am enumerat mai sus, fiecare unguent in parte mai are si anumite intrebuintari specifice:

– cel cu sanziene si ulei esential de dafin este un bun adjuvant in tratamentul plagilor psoriazice, pentru atenuarea petelor si cicatricilor; este antiinfectios, calmant;

-cel cu pelin si galbenele poate fi folosit pentru masajul picioarelor umflate, cu circulatie periferica proasta, cu varice; este bun cicatrizant pentru orice rana usoara, calmeaza ciupiturile;

-unguentul cu musetel, cimbrisor si ulei de eucalipt e util in masajul tamplelor in caz de migrene; poate fi aplicat in strat subtire pe piept (chiar si la copii) pentru decongestionarea cailor respiratorii; este antiseptic, antimicotic, cicatrizant;

-unguentul cu 5 plante reuneste calitatile tuturor maceratelor.

Daca as avea o bagheta magica i-as face pe toti oamenii la fel de simpli, buni si folositori ca burienile astea de leac.

Reclame

Pasta de dinti cu argila si salvie

De-a lungul vremii au fost utilizate pentru spalatul dintilor nenumarate substante ori combinatii de ingrediente. Unele foarte sanatoase si binefacatoare, altele de-a dreptul nocive.

Egiptenii ar fi folosit in vechime un amestec de sare, frunze de menta , coaja de ou si piatra ponce pisata.

Romanii se spalau cu un praf obtinut din solzi de stridie si ipsos.

„Trasul uleiului” sau clatirea gurii cu ulei de susan este iarasi o modalitate foarte veche (ayurvedica) si eficienta de a curata cavitatea bucala; cu alte cuvinte, daca folosesti dimineata o lingura de ulei de susan pe post de apa de gura ai mari sanse de a preveni decaderea dintilor, halitoza, sangerarea gingivala, uscarea gatului. Datorita continutului ridicat de antioxidanti si calciu, uleiul de susan intareste dintii si gingiile si impiedica formarea placii dentare. Incercati! Va spun din proprie experienta ca veti ramane uimiti de senzatia de curat obtinuta prin clatirea gurii cu ulei; nu e deloc gretos: saliva si uleiul formeaza un fel de emulsie care aduna cu sine bacteriile prezente. Uleiul de susan este mult mai eficient in indepartarea bacteriilor nedorite din cavitatea bucala decat apele de gura chimice, care iti mai amortesc si limba :-).

Mai enumar asa, ca fapt divers, cateva alte ingrediente care au facut parte la un moment dat din componenta pastelor de dinti: pulberea din  cochilii de scoici, coaja de copac, carbunele, cenusa, praful de caramida; mai spre zilele noastre s-a recurs la bicarbonatul de sodiu si la apa oxigenata. Nu mai spun de pastele de dinti ambalate inainte de cel de-al doilea razboi mondial in recipiente de plumb, resonsabile de  boli si decese (din pricina plumbului, bineinteles).  Apropo de cenusa, unchiul meu povestea despre al sau  „tata mare” care, dimineata, inainte de orice, se freca cu degetul bine „inmuiat” in cenusa din vatra si-apoi pleca la treaba. Si, bineinteles, spargea nuci intre masele la o varsta respectabila.

Am facut tot ocolul asta mare ca sa ajung de fapt la un ingredient anume: salvia.

Frecatul danturii cu frunze proaspete de salvie a fost unul din modurile foarte sanatoase si eficiente prin care oamenii si-au ingrijit sanatatea si s-au infrumusetat.  Spun „infrumusetat” pentru ca salvia ne poate ajuta sa avem dinti mai albi, ea contine substante astringente ce curata depunerile acumulate in timp. Nu am incercat pe pielea mea, dar am citit ca un astfel de tratament aplicat de 2-3 ori pe saptamana ar avea rezultate vizibile.

Am zis mai bine sa strecor salvia in pasta de dinti de zi cu zi. Am uscat frunze din tufa de salvie ce troneaza intr-un colt de gradina, le-am maruntit bine in rasnita de cafea, apoi le-am adaugat celorlate ingrediente folosite: argila, carbonat de calciu, bicarbonat de sodiu, apa, glicerina vegetala, ulei esential de menta si salvie si conservant din samburi de grapefruit.

Sunt foarte multumita de ce-a iesit. Nici o alta pasta de dinti nu mi-a oferit senzatia de prospetime lasata de acest amestec: dintii sunt „alunecosi” la multe ore dupa periaj ( m-am spalat de pilda seara, iar dimineata am simtit ca parca n-ar fi trecut 8 ore, ci cateva minute de la periaj) Nu ma deranjeaza ca trebuie sa aplic pasta cu o spatula, din borcanel. Gustul pastei e buruienos, foarte fresh, usor sarat de la bicarbonatul de sodiu -ceea ce iarasi imi place. Bicarbonatul de sodiu are un rol foarte important: pe langa faptul ca e usor abraziv, modifica PH-ul cavitatii bucale astfel incat sa ingreuneze pana la disparitie viata bacteriilor prezente.

In afara de menta ori salvie putem parfuma pasta de dinti cu ulei esential de anason, fenicul, portocale, lamaie, smirna. Toate sunt permise si in homeopatie.

Comoditatea si obisnuita atarna cateodata greu…stiu ca multora li se pare complicat sa renunte la tubul de pasta.  Dar o singura viata avem si ar fi bine sa ne-o traim cat mai sanatos.

Toamna frumoasa, la bunici acasa

 

Multumim din inima bunicilor. Pentru gradina minunata, care ne tine departe de legumele si fructele fara gust din supermarket (de ce-o fi asa de super market-ul asta la oras, chiar?)

Pentru ca la ei in curte e de 10 milioane de ori mai tare ca la orice Ferma animalelor…

 

Pentru ca piticii mei fac parte dintre aceia -foarte putini cred- care mai pot vedea pe viu ce-nseamna sa culegi via si sa te-ntorci de la camp cocotat in caruta plina de stiuleti.

Oare pana cand?

Eu sper ca pana hat, departe. Sper sa nu mi se para mie ca tot mai multi se intereseaza de permacultura. Ca tot mai multi intorc spatele constrangerilor si nefirescului vietii la oras.

Ce frumoasa ar putea fi lumea asta…

In caruta

 

Marea la Vadu

Mi-era un dor de plaja si de valuri cat marea de mare. N-am mai reusit sa ajungem pe litoral de mai bine de doi ani.  Si-n exact saptamana trecuta in care Bucurestiul a fiert de proteste pentru „natura, nu cianura” ni s-au aliniat planetele sa avem cea mai faina vacanta ever in natura.

Am campat pe plaja de la Vadu luni dimineata si-am mai plecat sambata la pranz.

Si-n tot timpul asta am fost martorii marunti si recunoscatori ai frumusetii pamantului. Am vazut soarele cum rasare si apune. Am numarat stele cazatoare. Am servit de loc de odihna gargaritelor si libelulelor ostenite. Ne-a plouat putin, numai cat sa iasa curcubeul, peste mare. Delfinii liberi si generosi ne-au oferit spectacol in fiecare zi, foarte aproape de mal. Pescarusii blanzi au asteptat alaturi de noi sa se coaca painea… si-am mancat-o impreuna. Copiii s-au bucurat in fiecare zi de jocul cu nisipul, scoicile si valurile. Am fost pana intr-atata de norocosi incat am prins intr-o noapte chiar si un fel de licurici de mare, niste viermisori care lumineaza atunci cand se sparg valurile.

Au fost si lucruri mai urate, care tin de oameni. Sa le spun si pe-astea sau sa ma opresc aici?

Hai sa-ncheiem mai bine cu un fragment din cartea lui Michel Ende, „Momo”, pentru ca mi-a mers la suflet cum s-au jucat copiii in vacanta asta:

„Se intampla acum tot mai des ca unii copii sa aduca tot felul de jucarii cu care nu puteau sa se joace cu adevarat – de pilda, un tanc teleghidat ce putea fi lasat sa umble singur, dar care altfel nu era bun de nimic. Sau o racheta spatiala care, legata de un bat, vajaia invartindu-se in jurul lui, dar in afara de aceasta nu aveai ce face cu ea. Sau un robot mititel care stia sa umble clatinandu-se, avea ochii scanteietori si intorcea capul, dar care nu era bun la nimic altceva.

Bineinteles ca erau jucarii foarte scumpe, cum prietenii lui Momo nu avusesera niciodata – nici chiar Momo. Inainte de toate, jucariile erau atat de desavarsite, pana in cele mai mici amanunte, incat nu mai era deloc nevoie sa contribui cu propria imaginatie. Asadar copiii sedeau de multe ori ceasuri intregi privind fascinati si totusi plictisiti la un asemenea obiect zbarnaind acolo, sau clatinandu-se, sau vajaind in cerc-dar nu le trecea nimic in plus prin minte. De aceea se intorceau din nou la vechile jocuri, pentru care le ajungeau cateva cutii goale, o fata de masa rupta, un musuroi de cartita sau un pumn de pietricele. Pe langa ele erau in stare sa-si imagineze orice”