pasta de dinti cu argila si salvie

Pasta de dinti cu argila si salvie

De-a lungul vremii au fost utilizate pentru spalatul dintilor nenumarate substante ori combinatii de ingrediente. Unele foarte sanatoase si binefacatoare, altele de-a dreptul nocive.

Egiptenii ar fi folosit in vechime un amestec de sare, frunze de menta , coaja de ou si piatra ponce pisata.

Romanii se spalau cu un praf obtinut din solzi de stridie si ipsos.

„Trasul uleiului” sau clatirea gurii cu ulei de susan este iarasi o modalitate foarte veche (ayurvedica) si eficienta de a curata cavitatea bucala; cu alte cuvinte, daca folosesti dimineata o lingura de ulei de susan pe post de apa de gura ai mari sanse de a preveni decaderea dintilor, halitoza, sangerarea gingivala, uscarea gatului. Datorita continutului ridicat de antioxidanti si calciu, uleiul de susan intareste dintii si gingiile si impiedica formarea placii dentare. Incercati! Va spun din proprie experienta ca veti ramane uimiti de senzatia de curat obtinuta prin clatirea gurii cu ulei; nu e deloc gretos: saliva si uleiul formeaza un fel de emulsie care aduna cu sine bacteriile prezente. Uleiul de susan este mult mai eficient in indepartarea bacteriilor nedorite din cavitatea bucala decat apele de gura chimice, care iti mai amortesc si limba🙂.

Mai enumar asa, ca fapt divers, cateva alte ingrediente care au facut parte la un moment dat din componenta pastelor de dinti: pulberea din  cochilii de scoici, coaja de copac, carbunele, cenusa, praful de caramida; mai spre zilele noastre s-a recurs la bicarbonatul de sodiu si la apa oxigenata. Nu mai spun de pastele de dinti ambalate inainte de cel de-al doilea razboi mondial in recipiente de plumb, resonsabile de  boli si decese (din pricina plumbului, bineinteles).  Apropo de cenusa, unchiul meu povestea despre al sau  „tata mare” care, dimineata, inainte de orice, se freca cu degetul bine „inmuiat” in cenusa din vatra si-apoi pleca la treaba. Si, bineinteles, spargea nuci intre masele la o varsta respectabila.

Am facut tot ocolul asta mare ca sa ajung de fapt la un ingredient anume: salvia.

salvie de gradina

Frecatul danturii cu frunze proaspete de salvie a fost unul din modurile foarte sanatoase si eficiente prin care oamenii si-au ingrijit sanatatea si s-au infrumusetat.  Spun „infrumusetat” pentru ca salvia ne poate ajuta sa avem dinti mai albi, ea contine substante astringente ce curata depunerile acumulate in timp. Nu am incercat pe pielea mea, dar am citit ca un astfel de tratament aplicat de 2-3 ori pe saptamana ar avea rezultate vizibile.

Am zis mai bine sa strecor salvia in pasta de dinti de zi cu zi. Am uscat frunze din tufa de salvie ce troneaza intr-un colt de gradina, le-am maruntit bine in rasnita de cafea, apoi le-am adaugat celorlate ingrediente folosite: argila, carbonat de calciu, bicarbonat de sodiu, apa, glicerina vegetala, ulei esential de menta si salvie si conservant din samburi de grapefruit.

Sunt foarte multumita de ce-a iesit. Nici o alta pasta de dinti nu mi-a oferit senzatia de prospetime lasata de acest amestec: dintii sunt „alunecosi” la multe ore dupa periaj ( m-am spalat de pilda seara, iar dimineata am simtit ca parca n-ar fi trecut 8 ore, ci cateva minute de la periaj) Nu ma deranjeaza ca trebuie sa aplic pasta cu o spatula, din borcanel. Gustul pastei e buruienos, foarte fresh, usor sarat de la bicarbonatul de sodiu -ceea ce iarasi imi place. Bicarbonatul de sodiu are un rol foarte important: pe langa faptul ca e usor abraziv, modifica PH-ul cavitatii bucale astfel incat sa ingreuneze pana la disparitie viata bacteriilor prezente.

In afara de menta ori salvie putem parfuma pasta de dinti cu ulei esential de anason, fenicul, portocale, lamaie, smirna. Toate sunt permise si in homeopatie.

Comoditatea si obisnuita atarna cateodata greu…stiu ca multora li se pare complicat sa renunte la tubul de pasta.  Dar o singura viata avem si ar fi bine sa ne-o traim cat mai sanatos.

IMG_20130925_141311 pasta de dinti naturala cu argila si salvie pasta naturala de dinti cu argila si salvie

2 thoughts on “Pasta de dinti cu argila si salvie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s