Pentru gospodine si fomisti

Mi se-ntampla uneori, cand am treaba multa, urmatoarea  faza stupida: sar peste mese. Nu mai mananc ca sa economisesc, vezi domnule, timp.

Astazi, dupa vreo doua astfel de zile in care-am fost scumpa la tarate cu sanatatea mea,  m-am trezit de dimineata cu o foame de lup. Prin urmare, vreo cateva ore am gatit pe toate ochiurile aragazului concomitent, plus la cuptor placinta de mere :-))

Aveam in plan ciorba si chiftelute de legume la cuptor. M-am dus la piata sa cumpar niste dovlecei proaspeti pentru chiftelute si cand am dat peste rotunjorii astia am schimbat planul:

IMG_20141008_104900

M-am hotarat sa fac dovlecei umpluti. Pe dovleceii astia umpluti vi i-am mai povestit si altadata, aici.

Ce vreau sa va laud acum este noua reteta intrata in repertoriu, (aflata de curand de la o prietena), asa-zisa falsa ciorba de burta. Daca as fi citit reteta pe vreun blog mai mult ca sigur as fi trecut fara sa o bag in seama. Dar urmeaza sa predau si eu stafeta mai departe si va prezint ceva simplu, usor de facut si mai ales bun.

Aveti nevoie de un morcov mare, dat pe razatoare si o ceapa XXL, tocata. Plus un gogosar murat in otet, tocat si el. Toate se pun la calit cu un pic de ulei si apa, cam 5-10 minute. (Eu n-am avut gogosar murat si am pus gogosar simplu)

Cand focul le-a inmuiat un pic, se adauga 500g de ciuperci pleurotus, spalate si tocate fideluta. Peste toata treaba puneti un litru si jumatate de apa calda. Lasati sa clocoteasca in jur de 25 de minute, apoi stingeti focul. Dregeti ciorba cu un amestec facut dintr-un galbenus de ou, 200g de smantana si 2 linguri de otet. La sfarsit adagati 2-3 catei de usturoi pisati si verdeata. Potriviti de sare.

Rezultatul este bun, bun, bun.

Sa nu ma-ntelegeti gresit: nu mi-era dor de ciorba de burta, nu am cautat un substitut pentru ea. Poate numai  mi-era un pic dor de  placerea si tihna pe care o simteam odinioara cand mancam ciorba de burta doar pentru desfatarea papilelor mele gustative, fara sa ma gandesc vreo clipa la suferinta animalului sacrificat, fara sa-mi treaca prin cap ca asta mananc si eu: lingura dupa lingura de suferinta. Acum cativa ani am fost la un targ de alimente  gatite fara foc. La un stand se vindeau un fel de copane din legume si seminte. N-am sa inteleg niciodata ipocrizia asta. Acum recunosc ca nu stiu deocamdata cum sa fac sa-mi fie simplu cu mancarea incercand sa renunt la carne, lapte si alte chestii despre care m-am convins ca nu-si au locul in alimentatia omului. Si ca sunt de multe ori descumpanita incercand sa gasesc ceva OK de mancare in conditiile in care aia nu, aia nu…

Dar stiu ca in timp am sa ajung la adevarata tihna si multumire atunci cand voi sta la masa.

 

 

 

Ciocolata raw de casa

Ingrediente:

-unt de cacao pur 50g;

-3 linguri de cacao sau carob;

-3 linguri de miere; sau gustati pe parcurs si puneti in functie de cat de dulce doriti sa fie; eu as pune mai putin de 3 linguri de miere data viitoare;

-extract natural de vanilie sau alta aroma naturala (portocale confiate, scortisoara, etc);

-miez de nuca/migdale/stafide sau toate la un loc.

Untul de cacao se pune intr-un ibric, care se cufunda in apa calda (nu fiarta!) pana se topeste. Se adauga cacao, mierea (temperatura sa fie mai mica de 40 de grade) si aroma preferata. Se omogenizeaza si apoi se toarna in mici forme de silicon sau in hartie de briose. Se orneaza cu nuci, migdale si orice altceva doriti.

Se tine 30 de minute la congelator.

Se mananca cu masura!

Este gustoasa si satioasa. Cel mai bun mod de a o manca este sa o lasati sa se topeasca incet in gura, nu sa o rontaiti (de altfel lucrul acesta este valabil si pentru ciocolata obisnuita).

Ciocolata se pastreaza la frigider, cat rezista 🙂

Untul de cacao este plin de antioxidanti. Stiu, o sa ma intrebati de unde gasiti. Well, eu am folosit cu incredere acelasi unt de cacao pe care il pun si in cosmetice pentru ca este de prima presa, obtinut fara ajutorul solventilor chimici. E adevarata vorba aceea conform careia sa nu pui pe piele nimic din ce nu ai pune in gura. Sunt mai multe magazine online care vand unt de cacao. Aveti grija sa nu fie dezodorizat.

Si beneficiarii principali:

 

 

De Pasti

Sper ca ati avut sarbatori frumoase, pline de tihna si lumina.

De Pastele acesta am facut primul nostru cozonac cu maia naturala. A fost opera comuna, o sa vedeti ca prin poze apar tot timpul niste manute mici care ba sterpelesc stafide ori aluat crud, ba presara praf magic 🙂

Si bineinteles am vopsit impreuna cu copiii ouale cu ajutorul plantelor, fara sa-mi fie teama ca cei mici inhaleaza aburi toxici ori isi pateaza zdravan mainile si hainele. Am folosit pudra de turmeric pentru galben si sfecla rosie pentru un roz mai inchis. La anul o sa facem negresit cu foi de ceapa, iese o culoare rosu-imaroniu foarte frumoasa.

Reteta de cozonac este de pe site-ul Codrutei, de la Codru de Paine. Este aceasta. Procesul de facere este foarte lung (am inceput cu pregatitul maielei de joi si am copt cozonacul abia duminica la pranz). Insa lucrurile cu adevarat bune nu se fac batand din palme. Plus ca mie-mi place, pe langa gustul bun si multumirea faptului ca ofer copiilor ceva sanatos de mancare si faptul ca pregatind acest dulce de sarbatoare in ritmul lui firesc, negrabit,  intr-un fel ma opun iuresului in care ne-am obisnuit sa traim.

Cu cozonacul asta ne-am bucurat de fiecare etapa: am pornit de la o strachinuta de maia pe care am hranit-o timp de doua zile; am amestecat maiaua cu restul ingredientelor. Am obtinut un aluat pe care mai ca-l pierdeai pe fundul ligheanului. De cate ori n-am tras cu ochiul sa vedem cat a mai crescut…Rabdarea ne-a fost rasplatita, in dimineata de sambata aveam un aluat care mai mai sa dea pe dinafara, pufos si atat de frumos mirositor. Sa nu mai spun de mirosul care iesea din cuptor cand am ajuns la ultima etapa…

 

 

 

Culorile oualor n-au iesit atat de vii ca la vopselurile sintetice. Dar cui ii pasa? Copiilor le-a placut joaca de-a vopsitul. Si doar ei sunt -de fapt- cei care conteaza:-)

IMG_20140419_153634

Poate va inspira si pe voi.

Hristos a inviat!

Minunata paine cu maia II

Nu e, dom’le, atat de complicata pe cat pare.

Cu toate ca ma consider o persoana indemanatica si clar aplecata spre home made spun sincer ca vara trecuta, cand m-am reapucat de facut paine cu maia, aveam dubii ca o sa reusesc sa pun pe masa minunea asta zi de zi.

Dar iaca, mi-a iesit. Am prins spilul. Am pacalit cumva si timpul, si procesul de fabricatie. Nu mi-o iesi ea ca la carte, pentru ca sar peste cativa pasi (si-o sa explic mai jos), dar jur ca e la fel de gustoasa. Deci problema e doar de aspect, din punctul meu de vedere. Dar cui ii pasa?

Am pornit de la o reteta gasita pe blogul Codrutei, de la Apa.Faina.Sare. Pe care am tot adaptat-o si adaptat-o. Acum nici macar nu prea mai masor ingredientele.

Fac de seara un preferment cu 15 g de maia, 87 de grame de apa si 87 de grame de faina intermediara. A doua zi dimineata pun intr-un lighean incapator 1200-1300 de grame de faina intermediara, 800-850 de grame de apa calduta si prefermentul. Framant si las in repaos 40 de minute-2 ore, pentru autoliza. Intre timp pregatesc soaker-ul, adica pun la inmuiat seminte de in, dovleac, susan si floarea soarelui in apa aproape fierbinte (diverse combinatii de seminte; am pus si 2-3 pumni de seminte dar si mai mult). N-as putea sa va zic exact cata apa, e in functie de cantitatea de seminte. Puneti cat sa le acopere.

Dupa trecerea celor 40 de minute, (timp in care  in care faina incepe sa se transforma sub actiunea enzimelor proprii) adaugati soaker-ul in care dizolvati 15 grame de sare si framantati bine. Lasati aluatul acoperit. Din 30 in 30 de minute ar trebui sa impaturiti aluatul, intorcand spre centru capetele de sus si de jos, apoi rasuciti ligheanul cu 90 de grade si aduceti spre centru iarasi partea de sus si de jos a aluatului. Impaturirile astea ar trebui facute de 4 ori. In ultima vreme eu sar peste ele, din lipsa de timp.

Ajung sa pun painea in forme abia seara, cand ma adun de pe drumuri.

Coptul e foarte important: cuptorul trebuie incins la 250 de grade, iar inautru trebuie sa puneti un vas cu apa. Painea se rastoarna direct pe tava mare de la aragaz chiar inainte de introducerea in cuptor. Faceti doua-trei incizii adanci pe fiecare paine cu o lama. Ele ajuta la coacerea painii.

Dupa un sfert de ora scoateti vasul cu apa si reduceti temperatura la 200 de grade. Mai lasati inca jumatate de ora, dupa care scoateti painea pe gratar. O sa fiti incantati de miros si de sunetul cojitei care trosneste si crapa in timp ce se raceste.

Din cantitatile insirate mai sus imi ies doua painoaice de 1,200-1,300 de grame fiecare, care ne ajung doua zile.

Poate am sarit peste explicatii, lucruri care v-ar fi interesat, stiu…Blogul asta nu e un blog culinar, n-am exercitiul explicarii unei retete.

As vrea doar sa va impartasesc experienta noastra din jurul painii cu maia. Si poate conving pe unul-doi sa incerce sa faca astfel de paine.

MERITA!

IMG_20140117_210915 IMG_20140106_143506 IMG_20140109_104130[1] IMG_20140106_142003 paine cu maia si seminte

 

Gogosi la cuptor

M-am trezit dis-de-dimineata  cu „as manca ceva bun” in cap.

Voiam un dulce simplu, ceva de regasit in repertoriul culinar al oricarei bunici care se respecta.

Gogosi!!!!

Numai ca n-am avut chef sa-mi afum bucataria, parul si sa inghit uleiul ala ars si le-am facut la cuptor, inspirandu-ma, bineinteles, dupa o reteta a Laurei Adamache.

Am luat 450 de grame de faina, 80 de grame de zahar brun, 100 de grame de unt de cocos topit (am inlocuit untul de vaca prevazut in reteta), 225 de grame de lapte, un plic de drojdie uscata, niste extract de vanilie si un praf de sare.

Am facut aluatul, am asteptat sa creasca frumos, l-am intins, am decupat gogosile, dupa care le-am mai lasat vreo jumatate de ora la crescut, acoperite de un prosop.

Cand s-au trezit intr-un final dragutii de copii care stau acasa de la inceputul anului, din cauza de varicela, mirosea deja a gogosi. Cred ca de-aia s-au trezit de fapt…i-a luat mirosul de nas, ca in desene animate…

(am sarit peste tavalitul gogosilor prin unt si presaratul lor cu zahar pudra, cum spune reteta de unde m-am inspirat…e suficient unt si zahar oricum)

Inca o reteta din seria celor probate de mine, despre care cred ca merita incercate si de voi pentru ca sunt simple si rapide. Si buuuune!

Gogosi la cuptor

Saratele din 4 seminte

saratele din 4 seminte

Or sa va placa sigur. Eu am gustat prima data facute de Anda cea care ticluieste hainute frumoase pentru copii (de la zMARAnda) si i-am cerut imediat reteta. Anda o aflase de aici. M-am gandit sa beneficiati si voi de asa lucruri simple, bune, sanatoase de-ale gurii…ca doar am mai inspirat si altadata pe cativa dintre cei care citesc pe-aici cu retetele incercate de mine…asa ca ascultati-ma si de data asta si intrati La Lena. Gasiti acolo ingredientele necesare, cantitati, fotografii explicative, tot tacamul.

Crantanelele astea inlocuiesc biscuitii la care poftesc atat de des copiii, sunt buni pe post de mic dejun, gustare la serviciu…

Si se fac usor de tot: trebuie doar sa amesteci seminte rasnite de floarea soarelui, in, dovleac cu faina, apa, un pic de sare , un pic de zahar si seminte intregi de susan. Intinzi foaia, tai patratele, coci la foc mediu (mai mult usuci). Si gata!

Laptele de susan

Scriu aici despre laptele de susan in speranta ca poate va dau impulsul necesar sa-l incercati. Ca stiti cum e: multe lucruri bune trec pe langa noi nebagate in seama; pana cand se aliniaza planetele cum trebuie sau aflam informatia de la cine trebuie.

Daca n-ati baut niciodata sigur va inchipuiti tot felul de bazaconii despre gust si consistenta.

Dar sa stiti ca iese chiar bun; e mult mai sanatos , mai plin de calciu, mai usor asimilabil decat laptele de vaca. E cel mai bun mic dejun.  Ioana si Matei dau gata cate doua pahare de caciula pe stomacul gol.

Noi folosim reteta urmatoare: o masura de seminte de susan (cel mai bine puse la inmuiat de seara pana dimineata), 4 masuri de apa, miere dupa gust. Pentru aroma punem o bucatica de 2 cm dintr-o pastaie  de vanilie sau un baton intreg de scortisoara.  Se blenderuiesc bine, apoi se strecoara prin tifon in dublu strat – pentru copii mofturosi. Cel mai bine este sa fie baut cu tot cu cojite.

Susanul il cumparam de la Dried Fruits, ambalat la kg, de provenienta India. E cam 15 lei/kg.

laptele de susan

Circuitul zacustii in natura

IMG_20130816_195845 IMG_20130816_195955 IMG_20130816_201321 DSC07303 IMG_20130817_104419 IMG_20130817_092843 IMG_20130817_131322 IMG_20130817_165648 IMG_20130818_173245

Circuitul zacustii in natura incepe-asa:

Se pleaca inspre bunici, la tara. Cine n-are tara, sa-si cumpere…

Acolo timpul mai are inca rabdare.

Se imprumuta un carucior de prin vecini, care se umple deocamdata cu doi copii care rad cu gura pana la urechi. Se colinda asa, pe la alti vecini si rude care cultiva legume fara chimicale: vinete, rosii, ardei, busuioc. Un carucior plin cu rosii culese cu mana noastra – 60 de lei (40kg). Sa ridice mana ala din buricul orasului care zice ca are salariu prea mic :-), dupa aia sa vina sa sape si sa ude si sa copileasca rosiile.

Se coc vinetele si ardeii la foc viu, adevarat (n-ai nevoie decat de vreo cateva brate de coceni de porumb). Apoi se curata si se despieliteaza treburile astea  pana se termina toate gandurile din cap. Ce misto ca in timpul asta nu mai ai si copiii pe cap, deoarece  ei sunt instalati confortabil in capul bunicilor, fara sa le dea prin minte sa coboare prea curand. Si ce misto ca nu ti-ai facut nici jaf in casa ta de orasean, n-a trebuit sa arunci cotoarele de rosii si ce-a mai rezultat de la curatatul legumelor la tomberon, ci le-au mancat multumite niste animale, in ograda. Sa nu mai vorbim ca nu te-ai perpelit si tu odata cu ardeii si vinetele langa aragaz, intre patru pereti stramti.

Cand toate-s coapte, curatate, inabusite  etc. le asamblezi dupa dorinta: zacusca, sos cu rosii si busuioc pentru paste, ardei copti in otet, suc de rosii etc.

Le aranjezi frumos in borcane (noi folosim metoda urmatoare: compozitia fierbinte turnata in borcanul fierbinte; borcanele se capseaza imediat si se infofolesc in paturi, sa se raceasca treptat).

Ce vedeti in ultima poza este rezultatul a doua zile de conservareala. Pentru o iarna linistita.

Iar pentru anul viitor mi-am promis ca o sa recurg din plin la o metoda mult mai sanatoasa de conservare, respectiv uscarea (deshidratarea) fructelor si legumelor la soare, cum facea bunica din partea mamei.

Si-acum vad aievea rogojinile alea intinse pe acoperis, ticsite cu felii de mar, piersici, prune. Si-nghit in sec, bineinteles.

Minunata paine cu maia

Pentru cine nu o cunoaste, painea cu maia e paine adevarata, la 1000 de ani lumina distanta fata de painea cu drojdie,  chiar facuta in casa. Ca sa nu mai vorbim ca n-are nici o legatura cu cartonul vandut prin magazine pe post de paine.  Painea cu maia este  pregatita doar din ingrediente „biblice”. Adica din apa, faina si sare, cum spune Codruta de la Codru de paine. Pregatirea ei cere atentie si daruire. Si timp. Procesul de preparare al painii cu maia dureaza cateva zeci de ore (de azi pe maine :-))

Rezultatul insa e ceva care te va umple de satisfactie. Nu pot sa va descriu bucuria mea de dimineata, cand am scos din cuptor ceea ce vedeti mai jos, cu tot cu mirosul acela acrisor, indescriptibil; cu tot cu simfonia cojitei, de care se pomeneste in Ratatouille. Am stat si am adulmecat-o si i-am dat tarcoale vreo ora :-):

paine cu maia Paine cu maia paine cu maia paine cu maia naturala Paine cu maia paine cu maia Paine cu maia

 

Cine face deja astfel de paine, isi va da  seama dintr-o ochire ce mai am de imbunatatit si ce mi-a iesit bine. Trebuie sa-mi procur banetoane (cosuletele in care creste painea) si instrumente speciale cu care se fac acele incizii „on top of the bread”, care mie nu prea mi-au iesit foarte estetice folosind cutitul din dotare.

Pana una alta, am ceea ce este cel mai pretios: vointa de a face astfel de paine, care e un lucru migalos, dar nepretuit pentru sanatatea familiei mele. Si maiaua:

Maia naturala pentru paine

Minunata maia, care prin actiunea sa de durata din timpul dospirii face ca toti nutrientii din cereale sa ramana  intacti in paine, astfel incat sa ne hranim cu ceva valoros, usor digerabil si asimilabil. Ceva atat de diferit de painea cu drojdie industriala, care dospeste in graba. Eu, cand fac paine cu drojdie in casa o las la crescut o ora-o ora si ceva. Dar sunt convinsa ca industrial timpul acesta este mult scurtat, ca doar traim in secolul vitezei. Oricare ar fi timpul de dospire atunci cand se foloseste drojdie rezultatul e acelasi: in urma fermentarii ei va rezulta alcool, valoarea nutritiva a cerealelor scade, painea rezultata este saraca si greu de digerat. In felia de paine vor predomina lucruri care ingrasa, nu lucruri care hranesc.

Multumesc tuturor celor care m-au facut sa respect painea, sa-mi fie draga:

Bunicii, care robotea desculta prin curte din zori si pana-n seara si era in stare sa faca in doi timpi si trei miscari turte pe plita, cu gust inconfundabil.

Mamei, care umplea iarna casa de mirosul painii coapte in soba, dupa ce se dogorea vapaia jarului.

Fetelor de la De-a Brutaria, de la care am luat acum vreo doua luni o paine cu maia si gustul ei m-am hotarat instantaneu sa nu mai mananc alt fel de paine.

Codrutei, de la Apa.Faina.Sare, de unde-am preluat retetele de maia si de paine.

Cristinei si lui Gabi, care habar n-au ca i-am cunoscut la timpul potrivit si ca m-au determinat sa le urmez exemplul si sa fac paine cu maia 🙂

Si acu’ ma duc sa mananc paine cu unt si miere…si ce bruschete am sa fac maine :-)…

Cartofi-acordeon

I-am descoperit pe un site italienesc; titlul neasteptat al retetei m-a facut sa dau „click”-ul necesar si sa aflu care-i treaba cu cartofii si acordeonul.

Sunt al naibii de apetisanti, se preteaza chiar si pentru mese cu musafiri, nu mai zic in cate combinatii se pot devora cu familionul: ca garnitura, simpli, cu salata, etc.

Se pregatesc in 15 minute; se coc inca vreo 30 la cuptor. Cred ca din pozele urmatoare reiese destul de clar tot procesul tehnologic, o fotografie face-vorba aia- cat o mie de cuvinte:

Pontul e ca trebuie sa folositi cartofi cu dimensiunea cat de cat egala; betele de frigarui va vor ajuta sa nu crestati cartoful de tot; puteti face acele taieturi oricat de rare sau oricat de dese doriti, depinde ce va place mai mult:  umplutura sau cartoful; printre pliurile burdufului se pot insera: branza, rozmarin, feliute de sunca ori de rosii, etc.

Dupa ce ati garnisit cartofii nu uitati sa-i stropiti cu ulei de masline si sare (eu am uitat sarea de data asta, dar tot au fost buni).

Intra in cuptor la 150 de grade pentru 30 de minute…sau, ma rog, depinde de cuptor.

Pofta buna! 🙂

Voiam sa inchei aici articolul  dar nu m-a lasat inima sa nu va arat cum am facut noi si paine, framantata cu mare arta:

Si briose cu multe nuci si stafide:

Reteta asta e de facut mai ales cand aveti prin frigider albusuri de ou ramase de la alte prajituri. E nevoie de: un pahar de albusuri, un pahar de zahar (eu pun totdeauna mai putin zahar decat prevede reteta, imi plac dulciurile moderat de dulci; deci merge si o jumatate de pahar de zahar sau 3 sferturi – fie!), un pahar de nuci  amestecate cu stafide, un pahar de faina, un pic de ulei sau unt topit (cam 50 g) si zeama de la o lamaie potrivita. Arome dupa gustul fiecaruia: coaja de lamaie, vanilie, etc.

Se bat spuma albusurile cu praful de sare consacrat, se adauga zaharul si se continua mixarea pana cand compozitia  devine densa si lucioasa; apoi adaugati pe rand si cu amestecare dupa fiecare:  faina, nucile si stafidele, uleiul ori untul topit, zeama de lamaie. Puteti coace aluatul in forme de briose sau in tava de chec la foc moderat, 30-40 de minute.

Sunt foarte bune, coaja e crocanta, miezul pufos dar nu inecacios, n-au nevoie de praf de copt sau alti agenti de crestere. Stiu ca dulciurile nu sunt sanatoase dar daca tot nu ne putem lipsi de ele macar sa fie cat mai putin nocive.

Si iac-asa, inca doua retete incercate si ras-incercate de ceva simplu si bun.