Zi de luni gri

Nu stiu de ce, dar azi sunt chiar ca ziua de-afara.

As vorbi cu cineva care sa nu fie fugarit de sedinte, copii, treburi interminabile. Pe larg, pe indelete, fara graba, fara legatura cu nimic precis.

Dar unde sa suni? Sau spre cine sa te indrepti taman atunci cand iti vine cheful? Pur si simplu sa-ti iei geaca din cuier si bocancii in picioare si s-o tulesti. Ca-n studentie. Cu ghidusia si tinereatea aia binestiuta de fiecare.

Toata lumea-i ocupata.

Cu ce?

Raspundeti daca puteti.

Dac-ar fi sa dam crezare lui Facebook, Linkedin si alte retele de-astea…apai cu lucruri minunate.

Dar daca scoatem nasul din calculator aratati-mi si mie pe strada firile optimiste, team-player-ii, problem-solver-ii, fair-play-ul. Si in ce gaura neagra s-au resorbit toate frumusetile alea care dau pe dinafara din imagini postate pe bloguri si site-uri?

M-am saturat sa tot programez si aman atat.

Ma chinui saptamani intregi sa ma corelez cu cate-o amica si sa iesim la teatru. Si acolo ea se uita din 5 in 5 minute la telefon, sa nu o sune de-acasa.

Asteptarea tortului e luuunga, iar cireasa de deasupra-i nu prea are gust.

Totul e pe fuga, nimic nu-ti mai tihneste.

Ce-o fi de vina:  varsta, criza, saracia de idei, lipsa de initiativa? Ca eu stiu sigur ca tineretea si ghidusia aia au ramas pe undeva prin fiecare.

Sfarsitul de an si concluziile de rigoare

Imi place tot ce este facut de mana, cu har. Daca timpul si cunostintele mi-ar permite cred ca mi-as face toate cele necesare traiului singura. Deja fac multe. Si m-am invatat „prost”: nu mai pot nici sa ma uit inspre paine de fabrica, daramite s-o si mananc; pe la rafturile cu produse de igiena din magazine de mult nu mai trec…mi-ar placea sa-mi fac si haine singura. Idei as avea, dar n-am rabdare cu masina de cusut. Am incercat odata sa-mi fac o bluza de vara, cu bretele, si a iesit o chestie oribila, careia i-am unit printr-o cusatura poalele si am transformat-o in sacosa 🙂

Cu sapunul am inceput de vreo doi ani. Intai pentru ai casei. Dupa aceea si mai „in public”, incurajata de prieteni. La un moment dat, cand s-a nasolit treaba cu job-ul meu, chiar am cochetat cu ideea sa incerc sa-mi fac o mica afacere din asta. Chiar daca abunda in sapunarese prin Romanica.

Nu stiu daca ati vazut filmul acela cu boxerul faimos, supranumit Cinderella Man (interpretat de  Russell Crowe). In care eroul, om cu familie numeroasa si lipsuri, se trezeste intr-o dimineata ca laptarul n-a mai umplut, ca de obicei, sticlele goale din fata usii. Si, intrebat in fata unui meci important pentru ce lupta a raspuns simplu: „For milk!”

Me too.

Multumesc tuturor celor care ne-au devenit din prieteni clienti si din clienti prieteni. Cu sinceritate.

N-as insira nume, ca nu suntem la Oscar, dar fiecare conteaza in felul sau, enorm.

Rad in barba cu mandrie ca, vorba sotului, sapunurile mele s-au plimbat prin lume mai mult decat mine: Norvegia, Elvetia, Ungaria, Austria, Italia, Spania…ba chiar Japonia.

Multumesc si celor care mi-au furat din ideile de realizare a compozitiei sapunurilor, ambalajelor, funditelor si cerculetelor de prin sapunuri, etc. E o confirmare a faptului ca am idei bune si de unde-au venit astea mai sunt si altele, berechet. Dar recunosc ca intr-o seara am adormit mai greu, dupa ce am avut proasta inspiratie sa intru pe blogul unei faimoase doamne, desi fac vizite de genul asta rar, nu sporovaiesc pe site-uri, stau in banca mea. Si mi-a fost de doua ori ciuda: 1) cum pot unii sa copieze in asa hal?… si 2) de ce naiba acord atata  importanta? N-ai cum sa tii ideile bune sub obroc cu internetul asta. Problema e ca unii se inspira, altii iau cu totul. Nu-i bai. M-am calmat.

Saptamana asta am fost un spiridus al lui Mos Craciun foarte harnic si fericit. Am reusit sa pregatesc atatea cadouri, cu tot cu ambii copii virusati acasa, ca mai am putin si-mi ridic singura statuie.

Sa stiti ca sunt toate facute cu drag. O sa simtiti pe pielea voastra 🙂

Sarbatori fericite tuturor!

Cadouri de Craciun

Clipe de miere

Cred ca nu puteam petrece mai frumos duminica trecuta: am mers sa vedem cum se extrage mierea din faguri la „tara” prietenilor nostri, la Prundu.  Satul se afla in Giurgiu, foarte aproape de Dunare,  iar drumul pina acolo a fost o incantare, printre lanuri nesfarsite de floarea-soarelui, tivite pe la poale cu cicoare.

Gazdele sunt oameni dintre aceia despre care poti spune cu mana pe inima ca sfintesc locul:

bunicul, 86 de ani, coseste, ingrijeste gradina de legume, nu iarta nici un petec de pamant, oriunde trebuie sa creasca ceva folositor. Verde si drept ca bradul si povestitor. Cum ii mai radeau ochii cand si-a vazut stranepoatele…

Mama, care ne-a rasfatat cu mincare atat de buna ca mi-a parut rau ca nu sunt un fel de camila sau ceva, sa mananc tot ce era pe masa si dupa aia sa traiesc din rezerve vreo luna, cel putin. Sarut mana pentru masa inca o data, doamna, nu stiu cum Dumnezeu v-ati putut indoi o secunda ca nu ne-au placut la nebunie ciorbita, friptura, salata de vinete, pestele, drobul, placinta, prajitura cu visine (si lista continua :-)). A tinut neaparat sa-mi arate un articol din Formula AS despre miere, dar cum a fost foarte ocupata n-a apucat sa o faca pina la urma. Eu am gasit unul in care se vorbeste despre virtutile diferitelor feluri de miere aici http://www.formula-as.ro/2011/985/medicina-naturii-44/mierea-de-albine-14170.

Fiul, care deja furase bine pasiunea/meseria de la tata.

Care tata s-a invartit toata ziua in jurul stupilor si ne-a dezvaluit, in timp ce trebaluia, multe taine ale cresterii albinelor.

Ne-a aratat launtrul stupului, matca, albinele „primitoare” -cele care preiau polenul de la albinele culegatoare (habar n-aveam de asa ceva). Omul era un izvor nesecat de informatii, ca unul pasionat dintotdeauna de albinarit, care il si practica de vreo 30 de ani. Jos palaria pentru ca face toata treaba asta cum se cade, cu respect pentru albine. Toata mierea pe care am mancat-o inainte sa o gustam pe cea trecuta prin mainile dansului nu era, de fapt, miere. Din partea mea , daca as putea, le-as da pedepse gen „Vlad Tepes”  tuturor celor care isi bat joc de munca albinelor. Cum pot sa strice cu nesimtire un lucru atat de minunat? Nu ajunge ca profita de pe urma albinelor, mai trebuie sa si „smechereasca” mierea?

Ce credeti ca crestea pe linga stupi? Nimic altceva decat roinita sau alamaita ori buruiana stupului, care mie mie mi-e foarte draga.

Ca sa fie cat se poate de buna, de matura, apicultorul trebuie sa extraga mierea abia dupa ce albinele si-au incheiat toata treaba. Acest lucru se intampla cand celulele hexagonale sunt sigilate cu capacele de ceara:

Se decapacesc fagurii cu o unealta speciala, dupa care se centrifugheaza ca sa poata fi extrasa mierea. Ramele sunt repuse apoi in stup; albinutele muncesc putin sa reconstruiasca celulele de ceara care se mai strica in timpul procesului, apoi le umplu iarasi. Noi, bineinteles ca ne uitam lung la toata treaba:

Sper sa se lipeasca ceva si de cei mici, sa-si aminteasca de lucrurile astea cand vor fi mari. Noi vom incerca sa-i tinem cat mai aproape de astfel de indeletniciri „cu rost” si de putinii oameni pe care-i stim ca le fac bine.

Pina una alta, mici si mari am dat gata castroane intregi pline cu capacele din acelea de faguri, imbibate cu miere. Albina pune in ceara capacelelor o substanta care are darul sa conserve mierea; acea substanta este foarte buna pentru aparatul respirator. Deci nimeni nu mai raceste de acum incolo, clar? 🙂 Adio Nurofen!

Bineinteles ca la fel ca si producatorii de lapte, de grau, de orice,apicultorii nu castiga mai nimic, in schimb se imbogatesc intermediarii. Care mai si masluiesc mierea, de multe ori.

Eu zic ca n-ar mai trebui sa le dam apa la moara intermediarilor si sa cautam, pe cat putem, sa luam direct de la producator. Asa castiga cine trebuie.

Acestea fiind spuse, ia sa mai dam noi o tura pe la borcanele cu miere, sa mai indulcim inceputul de saptamana.

Daca sunteti prin concedii, aflati ca va invidiez. Daca sunteti pe la joburi, „may the force be with you”.

Eu mi-am propus pentru saptamana asta sa incerc sa fac, bineinteles, un sapun cu miere si poate si cu ceara. Caci am, slava domnului, ingrediente direct din stup.:-)

1 mai muncitoresc si copilaresc

In vreme ce astia tineri si burlaci si fara responsabilitati au luat deja drumul marii cam de joi-vineri asa (ca doar vine 1 mai si facem punte si luam si noi pauza de mediu corporatist vreo cateva zile, sa ne mai limpezim capul) astilalti mai „batranei”, (care si-au trait traiul si si-au mancat deja malaiul la vremea lor prin 2 Mai si Vama :-))  nu stiu cum sa se bucure mai tare ca au si ei cateva zile libere  „sa mai faca treaba”.  Zau, la noi treaba asta parca nu se mai termina niciodata. Bine, mi-e clar ca suntem noi niste tacaniti si ca ne-o facem cu mana noastra. Adica sunt convinsa ca daca i-as hrani pe astia mici la Mc Donalds si cu parizer „de copii” (unde mai pui ca e si in forma de ursulet!!!) si cu covrigi de la Georgi si pufuleti ar fi muuuuult mai simplu. Da’ nu!!!!… io ma incapatinez sa fac paine de casa si mancare sanatoasa si sa-i bat la cap pe astia mici ca dulciurile din comert nu sunt bune pentru sanatate (de-a ajuns Matei al meu sa arunce la gunoi napolitanele pe care le primeste la gustare, la gradinita…vai, ce mandra sunt!!!)

Asadar fiind noi liberi si manati de idealuri inalte ne-am luat talpasita catre casuta unor prieteni de pe langa Bucuresti unde ne-am hotarat sa plantam legumele noastre, asa, cum ne-om pricepe si ne-or tine puterile.

Cu bucurie am vazut ca mi-au rasarit galbenelele, pe care o sa le folosesc mai tarziu la sapun. Sunt micute si solul nu e prea bun acolo, e destul de tare si clisos, dar alta varianta n-am si o sa le  ingrijesc cum oi putea mai bine. Oricum ele nu sunt prea pretentioase. Sunt niste plante minunate: cer foarte putin si ne ofera atat de mult…

Au rasarit si craitele, care, pe linga faptul ca sunt niste flori foarte frumoase si vesele mai au si darul sa alunge insectele si daunatorii (inutil sa mai spun ca nu vrem sa dam cu nici un fel de insecticid si ingrasamant nenatural).

Tot mici, tot pricajite. Vi le arat mai tarziu, cand vor inflori.

De unde porniseram hotarati sa facem treaba, cand am vazut cerul ala desfasurat in voie si nu inghesuit intre blocuri si papadiile si liliacul si toata frumusetea aia am mai stat un pic sa ne reculegem :-).

Iar eu, spun cinstit, de-abia asteptam sa ajung la iarba verde ca sa mancam. Nicaieri nu-i mai buna mancarea ca la picnic.

Dupa care ne-am apucat voiosi de treaba. Si am semanat mazare, arpagic, marar si dovlecei. Si daca nu ni s-ar fi terminat puterile mai repede decat entuziasmul am fi continuat cu porumb de fiert, fasole si cate si mai cate. Dar nu ne lasam, continuam altadata.

Pina una alta, am mai descoperit undeva, intr-un colt de gradina niste floricele care pentru mine sunt niste porti catre copilarie mai ceva decat sunt madleinele pentru Proust.

Era plina lunca de ele, cand eram copii. Le spuneam ceapa ciorii pentru ca, intr-adevar, miros a ceapa. Mamaie si toate femeile care ne vedeau ca venim acasa cu ditamai buchetele de ceapa ciorii mai ca nu ne ardeau cate una. Erau ferm convinse ca n-or sa li se mai oua gainile din cauza ca aduceam „pe batatura” asa buruiana. Sincer, nu stiu cine era mai copil, noi sau ele. Cu toate astea, an de an, nu rezistam tentatiei de a le rupe.

Am fost bucuroasa o zi intreaga cand mi-au  iesit in cale la un moment dat in Franta. Eram singura si trista si cu bursa intr-un oras care nu-mi placea deloc.

Acuma aproape ca m-a durut cand Mateiut a calcat cateva…

Ganduri de martisor. Continuare

Stateam deunazi la Unirii, sa astept o prietena nou cunoscuta, de cand cu blogul si treaba cu sapunurile. Ca sa ii dau, bineinteles, ati ghicit, sapunuri.

Viermuiala aia urata de tarabe cu martisoare de duzina, oameni care cumpara in graba, ca sa „puncteze” evenimentul, sa nu se simta prost fata de colegul care o sa aduca colegelor la serviciu, etc. Ma simteam naspa. Nu intelegeam ce caut eu si ce legatura am cu toti oamenii aia.

Dar ce bine a fost cand din tot caierul ala de oameni care nu-mi spuneau nimic (ca sa nu spun ca imi ziceau de fapt: „vezi ce bine si ce frumos e acasa, cu copiii tai? compara si tu cu lumea de afara! Sa nu te mai plangi ca esti rutinata, obosita si speli prea multe vase!!!) s-a desprins un om pe care l-am recunoscut, desi nu-l mai vazusem. Si-am simtit ca vorbesc aceeasi limba.

Ce voiam de fapt sa zic, cu toata introducerea asta lunga, e ca sunt tare multumita ca astazi vor ajunge la oameni dintr-astia frumosi martisoarele mele  de sapun. Si sa stiti ca le-am facut cu tot dragul. Va jur ca sunt de duzina doar la sensul propriu 🙂

Ganduri de Martisor

Mi-e drag Martisorul, cu tot ceea ce simbolizeaza el. Sunt dintre aceia care merg cu snurul legat de mana de dis de dimineata de pe 1 martie si pina la Florii, cand il anin intr-o creanga, alaturi de o dorinta. Pun pariu ca multi isi rad in barba cand ma vad la incheietura cu ata aia trecuta prin ciur si prin darmon dupa atatea dusuri, sesiuni de spalat vase si alte treburi gospodaresti.

Cand eram mica, bunica ne trezea dis de dimineata sa scuturam casa si sa-l primim pe Martie. Am copilarit la tara, cu soba de lemne in incapere. Seara mureai de cald iar dimineata dardaiai cu tot cu plapuma, ca intre timp se stingea de tot dogoarea teracotei. Asa ca vrand, dar mai mult nevrand, ne trezeam, ca nu era chip cu bunica. Si, desi casa aia in care am copilarit nu era niciodata atat de in dezordine pe cat e asta a mea, scuturam afara cate un pres, cate o cuvertura si ziceam, odata cu bunica: „martie-n casa, purecii afara!”. Dupa aceea primeam martisorul, un snur din lana alba si rosie, care ni se dezlega de la mana de o mie de ori, de inebunea de tot mamaie.

Eeee…sa mai fiu acuma copil, ca m-as trezi prima, fara sa ma roage nimeni.

In schimb acuma am eu copil…Port primul martisor facut de el… Mi-am trimis flacaul la gradinita cu martisoare pentru fete… Soacra din mine incepe sa se nasca…

Casa mea e vraiste, numai boabe de orez de la cap d’operele pe care le-am facut cu cei mici, aseara. Radea Ioana cu o pofta cand arunca cu boabe pe jos…O sa bag aspiratorul, ca n-am presuri sa le scutur afara. In tot cazul, purecii, daca sunt, daca exista, sa iasa frumusel pe usa incotro or sti ei.

La multi ani, dragilor, sa aveti o primavara frumoasa. Toate dorintele-flori sa va faca roade sanatoase.

Stiu clar ca nu o sa ma pot intalni cu toata lumea care conteaza pentru mine ca sa va dau si martisor facut de noi. Asa ca, pe linga urarile noastre de bine, vi le atasam pe cele virtuale:

Cum m-am apucat eu sa fac sapun „la rece”

Intai si-ntai am vazut o emisiune la TVR2 cu o doamna care reusise sa isi faca o afacere din asta, ea si sotul ei. Habar n-aveam ca se poate face in casa si altfel de sapun decat am vazut la bunica, in copilaria mea, cu untura de porc si soda si pelin adunat de pe lunca. Fiert indelung in cazan.

Pai si m-am apucat sa cercetez problema pentru ca mi-am zis ca trebuie neaparat sa fac si eu sapun dintr-asta care nu se fierbe si pastreaza intacte proprietatile uleiurilor folosite. Trebuia sa fac asta pentru ai casei mele, mai ales ca toti suntem obrazuri fine si suferim de dermatite atopice. Traiasca internetul! Informatie garla, oameni care impart cu generozitate retete, experiente, informatii. Mai ales pe site-uri straine. O sa pun si in pagina mea cateva blog-uri care-mi plac, sa vedeti la ce nivel de arta se poate ajunge cu sapunaritul asta.

Mi-a iesit din prima un fel de sapun de Castilia imbogatit cu ulei de ricin pe care l-am folosit cu succes si ca sampon. Ce sa mai, de prin iunie anul trecut, de cand cu prima incercare, ma spal pe cap numai cu sapun de-al meu si sunt foarte multumita. Trebuie numai sa adaug in apa in care se limpezeste parul o lingura de otet ca sa indeparteze toate urmele de sapun. Otetul da stralucire parului si mirosul se pierde foarte repede.

Dupa aceea am tot imbogatit reteta, adaugand in loc de apa ceaiuri de plante , lapte de orez, de ovaz, de capra; cu sucuri de fructe inca n-am incercat.

De Craciunul trecut bineinteles ca sapunuri am daruit prietenelor mele. ( Din pacate n-am reusit sa le intalnesc pe toate…timpul asta a intrat intr-un sac si sacul e legat la gura.)

Si prietenele astea ale mele m-au incurajat. Ce m-as face fara ele? Multumesc Ileana, multumesc Tami, multumesc Madi, multumesc vara-mio…Si mi-au zis sa „fericesc” mai multa lume cu sapunul meu. Si o sa le ascult.

Stiu ca nu o sa inventez eu nimic nou in domeniu. Stiu ca exista deja pe la noi multe persoane care fac sapunuri minunate si le vand cu succes. Dar as fi bucuroasa daca in cercul meu, datorita mie, o sa le pice si altora fisa ca se poate renunta la minciunile  frumos ambalate de la supermarket si ca putem folosi un sapun facut numai din ingrediente prietenoase.

Eu nu vreau decat un sapun bun!

Stiti melodia aceea de la Taxi, „E criza”? Mai precis, ma refer la versurile urmatoare:

„Iubita mea, te retin un pic si eu
Ca ma roade de mult timp si-am vrut sa te-ntreb mereu:
Eu inteleg ca vrei sampon si sapun – ca vreau si eu –
Da’ nu-nteleg ce faci cu atatea creme, pe cuvantul meu!
Ai creme de fata, de maini, de picioare, de zi si de noapte hidratante,
Creme de baie, creme de slabire, creme de masaj cu nu stiu cate plante,
Creme gomaj, creme anti-rid, creme cu aloe vera, creme filmate.
Eu am o singura crema de ras, goala pe jumatate…”

(as fi inserat si un link de pe youtube ca sa ascultati melodia, dar nu erau decat doua variante de „videoclip” si nu mi-au placut imaginile de fundal; dar sunt sigura ca o stiti)

Ei bine, eu zau ca nu am timp de atatea creme.  Eu as fi super multumita sa simplific totul cu un sapun bun, care sa mearga din cap pina in picioare, care sa lase pielea hidratata. Pai cum sa stau eu sa-mi dau cu atatea creme cand avem de mers in parc, de citit, de desenat, de facut baita, biscuiti, sorcova, martisoare, papusele…