Laptele de susan

Scriu aici despre laptele de susan in speranta ca poate va dau impulsul necesar sa-l incercati. Ca stiti cum e: multe lucruri bune trec pe langa noi nebagate in seama; pana cand se aliniaza planetele cum trebuie sau aflam informatia de la cine trebuie.

Daca n-ati baut niciodata sigur va inchipuiti tot felul de bazaconii despre gust si consistenta.

Dar sa stiti ca iese chiar bun; e mult mai sanatos , mai plin de calciu, mai usor asimilabil decat laptele de vaca. E cel mai bun mic dejun.  Ioana si Matei dau gata cate doua pahare de caciula pe stomacul gol.

Noi folosim reteta urmatoare: o masura de seminte de susan (cel mai bine puse la inmuiat de seara pana dimineata), 4 masuri de apa, miere dupa gust. Pentru aroma punem o bucatica de 2 cm dintr-o pastaie  de vanilie sau un baton intreg de scortisoara.  Se blenderuiesc bine, apoi se strecoara prin tifon in dublu strat – pentru copii mofturosi. Cel mai bine este sa fie baut cu tot cu cojite.

Susanul il cumparam de la Dried Fruits, ambalat la kg, de provenienta India. E cam 15 lei/kg.

laptele de susan

Reclame

Greseala pe pereti

Intrebare de baraj de dimineata, de la Matei: „Mami, nu te superi daca am murdarit peretele din greseala?”

Greseala era asta:

DSC07092 DSC07091 DSC07090

Acuma spuneti si voi: cat sa rad in sinea mea si cat pe dinafara?

Week-end furat ploii

Eu  nu ma uit la televizor si nu ascult radio…ma rog, ascultam in masina Rock FM dus-intors gradinita si serviciu, de-am facut ochii cat cepele cand i-am auzit pe copii cantand prin casa (stalcit, evident! :-)) She’ s got the Jack, Fata verde cu parul padure, Baga sunetul mai tare, Born to be wild si alte cele.

Deci nu ascult si nu citesc prognoze meteo. Habar n-aveam ca se pune iar pe ploaie de-asta hotarata.

De-aia ma bucur enorm ca am fost inspirati si ca ne-am luat talpasita tot familionul catre o balta de pe langa Bucuresti, de vineri dupa-amiaza. Scopul fictiv fiind pescuitul, tinta reala fiind dormitul in cort, greierii, focul, stelele, aerul curat, mancatul in aer liber etc…Am avut parte insa si de bucurii neasteptate: ne-am intalnit cu campuri pline de sanziene. Asa ca am adunat cu drag si spor, ca n-am reusit sa facem lucrul asta inainte de 24 iunie.

In plus, repelentul home made pe baza de ulei esential de geraniu (pe care nu l-am mai uitat acasa de data asta) chiar a trecut proba de foc cu brio: tantarii nu ne-au deranjat absolut deloc, se tot agitau  deasupra noastra, dar nu aveau curaj deloc sa se apropie la mai putin de un metru. Pe-asta inca nu-l gasiti in magazin, nu l-am postat, din lipsa de organizare. Intrebati-ma pe ligiaverde@yahoo.com daca va intereseaza.

Nici mie nu-mi vine sa cred…dar chiar am avut week-end, dupa cum se vede mai jos 🙂

Si au incaput destul de multe de vineri dupa-amiaza pana sambata la pranz…taman bine sa ajungem acasa pana sa inceapa ploaia…

Stie cineva daca ceea ce pare a fi musetel in ultima poza e chiar musetel? Are frunzulita ramificata cum ar trebui …ca si musetelul, ca si mararul; crestea mult mai inalt decat musetelul pe care-l stiu eu (imi ajungea pana la mijloc aproape); insa nu mirosea deloc a musetel, nici macar daca-l striveai intre degete. Intai m-am gandit ca o fi adevarata credinta cum ca dupa 24 iunie plantele nu mai au miros; insa nici macar un iz, nimic? Unde mai pui ca sanzienele adunate miroseau la fel de frumos a miere pe cat stiam eu…

Deci, are cineva idee? E drept ca n-am facut eu insami nici un fel de sapaturi ca sa-mi dau seama. Ma incearca o raceala si nu prea sunt in apele mele. Iertati-ma daca am fost mai incalcita la exprimare in post-ul asta.

Saptamana frumoasa!

Cartofi-acordeon

I-am descoperit pe un site italienesc; titlul neasteptat al retetei m-a facut sa dau „click”-ul necesar si sa aflu care-i treaba cu cartofii si acordeonul.

Sunt al naibii de apetisanti, se preteaza chiar si pentru mese cu musafiri, nu mai zic in cate combinatii se pot devora cu familionul: ca garnitura, simpli, cu salata, etc.

Se pregatesc in 15 minute; se coc inca vreo 30 la cuptor. Cred ca din pozele urmatoare reiese destul de clar tot procesul tehnologic, o fotografie face-vorba aia- cat o mie de cuvinte:

Pontul e ca trebuie sa folositi cartofi cu dimensiunea cat de cat egala; betele de frigarui va vor ajuta sa nu crestati cartoful de tot; puteti face acele taieturi oricat de rare sau oricat de dese doriti, depinde ce va place mai mult:  umplutura sau cartoful; printre pliurile burdufului se pot insera: branza, rozmarin, feliute de sunca ori de rosii, etc.

Dupa ce ati garnisit cartofii nu uitati sa-i stropiti cu ulei de masline si sare (eu am uitat sarea de data asta, dar tot au fost buni).

Intra in cuptor la 150 de grade pentru 30 de minute…sau, ma rog, depinde de cuptor.

Pofta buna! 🙂

Voiam sa inchei aici articolul  dar nu m-a lasat inima sa nu va arat cum am facut noi si paine, framantata cu mare arta:

Si briose cu multe nuci si stafide:

Reteta asta e de facut mai ales cand aveti prin frigider albusuri de ou ramase de la alte prajituri. E nevoie de: un pahar de albusuri, un pahar de zahar (eu pun totdeauna mai putin zahar decat prevede reteta, imi plac dulciurile moderat de dulci; deci merge si o jumatate de pahar de zahar sau 3 sferturi – fie!), un pahar de nuci  amestecate cu stafide, un pahar de faina, un pic de ulei sau unt topit (cam 50 g) si zeama de la o lamaie potrivita. Arome dupa gustul fiecaruia: coaja de lamaie, vanilie, etc.

Se bat spuma albusurile cu praful de sare consacrat, se adauga zaharul si se continua mixarea pana cand compozitia  devine densa si lucioasa; apoi adaugati pe rand si cu amestecare dupa fiecare:  faina, nucile si stafidele, uleiul ori untul topit, zeama de lamaie. Puteti coace aluatul in forme de briose sau in tava de chec la foc moderat, 30-40 de minute.

Sunt foarte bune, coaja e crocanta, miezul pufos dar nu inecacios, n-au nevoie de praf de copt sau alti agenti de crestere. Stiu ca dulciurile nu sunt sanatoase dar daca tot nu ne putem lipsi de ele macar sa fie cat mai putin nocive.

Si iac-asa, inca doua retete incercate si ras-incercate de ceva simplu si bun.

O tigaie galbena…ca toate tigaile

Ieri m-a prins si pe mine de-o ureche demonul consumismului. Pai imi veni frumos, pe mail, oferta. Nu m-am abonat la nici o oferta, dar ea vine. De data asta o deschisei. Si ma prinse, dom’le, ma prinse. Era tigaia la juma’ de pret…am luat-o! Nu mai conta ca era galbena. Da’ macar e smaltuita cu ceramica si mereu am fost curioasa care-i treaba cu ceramica asta. Erau farfuriile de la 25 de lei la 10…le-am luat! Nici nu m-am uitat ce diametru au.Mi-am inchipuit ca sunt dintr-alea mai micute, de desert. Dar cand le-am scos din ambalaj descoperii ca poti sa pui linsitit o pizza grande pe fiecare dintre ele.

Nu trecu’ nici o ora de cand plasai comanda (nu stiu de ce vorbesc olteneste in post-ul asta :-)) ca ma suna o voce mieroasa care voia sa-i confirm ca vreau si tigaia galbena si farfuriile. I-am confirmat.

Mai pe seara sosi alt mail: „Vesti bune, coletul a plecat deja spre dumneavoastra”.

Azi la 11, prin nametii care-au cazut peste oras si peste narcisele mele imbobocite, care nu stiu dac-or sa mai infloreasca, sosi „Urgent curier” la poarta. Cu tigaia. Acu’ pe bune, nu era chiar asa urgent…

Si uite-asa se invart ca unse rotitele economiei.

Noroc ca nu mi se-ntampla des faze de-astea, ba chiar deloc.

Tigaia galbena e buna, am probat-o azi. N-am incercat sa cant la ea „ca la doua piane, ashea” dar au iesit niste ciuperci cu smantana super in dansa.

Putea sa fie si naspa, ca tot nu ma suparam. Mi-a urat Andreea sa fiu mai senina si ii urmez sfatul.

Plus ca tigaia ca tigaia, dar cutia in care a venit tigaia a facut toti banii. O ora s-au jucat copiii in ea. De-a trenul. De-a masina. Si-au inventat si bilete de calatorie, din capul lor. Intai amandoi in cutie. Dupa aceea unul pe dinafara si altul pe dinauntrul cutiei. Dupa aceea amandoi pe cutie.

 

Si dupa ce s-au plictisit de masina au inceput sa sparga bulele de la tipla in care a venit infofolita tigaia galbena. Inca juma de ora.

PAI STITI CATA TREABA AM FACUT EU LINISTITA INTR-O ORA JUMATATE?!!! :-))

Nu va dau detalii, ca asta e plicticos. Important e ca le-am bifat.

Va zic numai ce supa am facut in timpul asta. Pot sa bag mana in foc ca n-aveti habar de ea. Am gasit-o pe site-ul Laurei Adamache si o fac de vreo doi ani, mai ales cand e vreme ca afara. E sanatoasa si buuuna foc si toata familia o rade din farfurii cu placere. E vorba despre vestita supa de cereale. Aveti aici link-ul catre reteta chiar pe site-ul Laurei, cu poze si explicatii si tot.

Eu am folosit ovaz, fasole rosie, naut si linte. Primele 3 puse la inmuiat de cu seara, lintea numai cu 2-3 ore inainte de a ma apuca de supa. Plus un pic de praz, de telina, de suc de rosii si de mirodenii (precum cimbru, rozmarin, foaie de dafin).

DSC06031 DSC06036

Incercati-o, pe cuvant ca nu veti regreta. Cireasa de pe tort la supa asta este graul sau ovazul. Completeaza atat de bine celelalte ingrediente ca o sa va minunati.

Ravioli…sau felul de mancare pe care niciun copil nu-l refuza

De dimineata scotoceam prin calculator dupa o fotografie de CV; si cum nu prea gaseam pentru ca nu mai era nimic la locul lui, calculatorul a trecut recent printr-o terapie intensiva pentru ca aproape clacase, m-am apucat sa caut pe Picasa, Facebook si pe unde mai aveam poze…poate gasesc ceva sa decupez. Aiurea!…:-)Numai poze ciufulite, ori prea zambarete, ori prea incruntate , ori cu copiii calare pe mine…

In schimb m-am pierdut in amintiri…de nu mai voiam sa ies…M-am revazut cu burtica pe malul marii, le-am revazut mutritele alora mici in momentul in care au venit pe lume…si tot asa, i-am revazut in diverse momente, crescand…

Si-am mai dat si peste astea:

ravioli2ravioli

Si sunt salvata, ca stiu ce gatesc azi. Sincera sa fiu, eram intr-o pana de idei teribila.

Nu sunt foarte simplu de facut, insa copiii sunt de-a dreptul fericiti cand le pui asa ceva pe masa. Noi le umplem cu branza, nuci si verdeturi sau carne tocata de vita. E un mod foarte bun de a valorifica pana la ultima fibra carnea de pui de tara, care este mai atzoasa. Puteti strecura in umplutura chiar si broccoli. Se pot face cu sos simplu (putin unt topit in care aruncati cateva frunze de salvie; ori sos de rosii cu busuioc); sau, daca ii umpleti cu carne de pui de la mamaie din curte, pur si simplu ii puteti fierbe in supa in care a fiert puiul. Nu multa supa, cat sa fie echilibru.

Aveti nevoie si de un aparat din acela de facut pasta in casa; asta daca nu vreti sa intindeti foaia respectiva pana cand va eliberati de toti nervii si va impacati cu toata lumea (sau dimpotriva :-))

Noi l-am luat de la Kaufland acum 3-4 ani si a costa vreo 50-60 de lei. Arata asa:

masina de facut paste

 

Aluatul se face din 400g de faina, 4 oua si o jumatate de lingurita de sare.

Se framanta cu nadejde, cam 15 minute. Trebuie muschi.

Dupa aceea inveliti aluatul in folie alimentara si il lasati sa se odihneasca pentru jumatate de ora.

Se intinde foaia cat de subtire puteti. Decupati dreptunghiuri de aluat de dimensiuni egale. Puteti sa le faceti chiar cat masa de lungi, dar neaparat in perechi: una vine dedesupt si pea ea vom presra din loc in loc, la distante egale, gramajoare de umplutura; cealalta vine deasupra.

Apoi decupati ravioli cu o rotita din aceea de taiat pizza; mai frumos ar fi daca aveti o rotita zimtata. Asa arata chiar profi 🙂

Daca folositi sosul de unt sau cel de rosii fierbeti mai intai ravioli in apa sarata cateva minute. Apoi ii transferati in sos.

Sau fierbeti-i direct in supa de pui.

 

Si asa arata un copil multumit de ce a primit la masa, care va lasa garantat farfuria goala:

ravioli6

 

Daca-i dati voie sa  se joace putin si cu coca o sa fie si mai fericit:

ravioli5

 

 

Multa vreme am asociat coltunasii (ca pana la urma ravioli asta sunt) cu imaginea unei bunici. Mi se pareau un fel de mancare cu care numai o bunica te poate rasfata. Am mancat asa ceva abia acum cativa ani, facuti direct de mine.

Deci o sa fiu o bunica super 🙂

Omuleti si oameni de zapada

Ieri faceam cu cei mici primii oameni de zapada pe anul asta si m-a lovit dintr-o data gandul ala naucitor: cand au crescut omuletii astia ai mei? Parca ieri, nu iarna trecuta faceam impreuna alt mos si alta baba de zapada (stim noi o poveste frumoasa, scrisa de un basarabean, cu un baietel nazdravan ce se numea Ciubotel si facuse doi oameni de zapada, Mos Dalbu si Baba Dalba; de-aia, de cand am citit povestea facem numai perechi de oameni de zapada :-))

Deci astia sunt oamenii de iarna trecuta:

Oameni de zapadaOameni de zapada

Si aici sunt cei de ieri:

Oameni de zapadaoameni de zapada

Tot oameni de zapada si-atunci si-acum. Dar totusi diferiti…

Ce sa mai spun de omuleti…

„Opriti timpul…clipa asta minunata…”

Nu mai cresteti si voi atat de repede, va rog!… Cu toate ca am fost linga voi cat se poate de mult si v-am urmarit nazbatiile  zi de zi tot nu-mi ajunge.

Eu nu sunt o fire bisericoasa; dar de fiecare data cand am participat la vreo nunta m-a impresionat tot timpul o imagine: atunci cand li se ureaza mirilor sa-si vada pruncii „ca pe niste mladitze tinere in jurul mesei”.

Iata si mladitele mele:

DSC05295