Toamna frumoasa, la bunici acasa

 

Multumim din inima bunicilor. Pentru gradina minunata, care ne tine departe de legumele si fructele fara gust din supermarket (de ce-o fi asa de super market-ul asta la oras, chiar?)

Pentru ca la ei in curte e de 10 milioane de ori mai tare ca la orice Ferma animalelor…

IMG_20130908_135337 IMG_20130908_135250 IMG_20130908_135830 IMG_20130908_135735 IMG_20130908_135754 IMG_20130908_135549 IMG_20130908_135615 IMG_20130908_135649

 

Pentru ca piticii mei fac parte dintre aceia -foarte putini cred- care mai pot vedea pe viu ce-nseamna sa culegi via si sa te-ntorci de la camp cocotat in caruta plina de stiuleti.

Oare pana cand?

Eu sper ca pana hat, departe. Sper sa nu mi se para mie ca tot mai multi se intereseaza de permacultura. Ca tot mai multi intorc spatele constrangerilor si nefirescului vietii la oras.

Ce frumoasa ar putea fi lumea asta…

DSC07463 DSC07458

In caruta

In caruta

IMG_20130913_152833 IMG_20130913_152906 DSC07468

 

Reclame

Primavara, la bunici

De acord cu mine ca parca niciodata n-a fost atat de asteptata primavara precum anul asta? Dar si cand a venit!…

Am fost in week-end la bunici si e atat de frumos acolo incat efectiv ramai fara cuvinte. Au inebunit, vorba cantecului, si pomii si iarba si tot…Si dau pe dinafara de-atatea flori… Si cum poate sa miroasa… DSC06276 DSC06300 DSC06322 DSC06305 DSC06308 Sunt recunoscatoare ca am crescut in acest loc si ca au si copiii mei „tara lor”; nicaieri nu se simt cei mici mai bine decat acolo.

Ma gandesc tot mai mult sa-l lasam naibii de Bucuresti si sa traim intr-un loc mai normal, unde sa nu platim pentru niste facilitati mai mult decat fac. Judecata de pana acum a fost ca aici e buricul targului si se-ntampla toate; aici sunt facultatile pe care le vor urma copiii, mai tarziu. Dar pana atunci? Zi de zi ne simtim tot mai sufocati intre blocurile astea. Orasul iti stoarce efectiv energia si rar mai tragi de tine sa beneficiezi de „facilitatile” alea. Cu ce frecventa mergeti la teatru, la muzee, la concerte?

Sunt recunocatoare ca, datorita bunicilor, copiii mei primesc hrana cat se poate de naturala. Fructe si legume din gradina, oua, lapte carne de la animalele crescute de ei.

DSC06270 DSC06278 DSC06325 DSC06327

Ma gandesc ce afacere e treaba cu „bio” in zilele noastre. Si ce pacaleala. Adevaratii cultivatori „bio” sunt oameni ca parintii mei, care produc pentru nevoile lor. Produsele astea nu ajung in nici o piata. In piata ajung legume si fructe dupa chipul nostru de oraseni. Legume cu target, care trebuie sa fie gata pana la data Z, cu X caracteristici indeplinite. Legume care cresc aliniate frumos, ca  la serviciu. Fac si ele ce pot, in conditiile date. Ca si noi, de altfel. Fiecare cu job-ul lui.

In mod normal, ca sa avem pretentia sa mancam bio ar trebui ca noi, orasenii, sa le dam ceva la schimb cultivatorilor bio. Adica ei produc pentru noi fructe si legume adevarate. Noi producem pentru ei…ce?!!! Ce-am putea sa producem pentru ei lucrand in banci, call center, mall-uri? Nici macar nu suntem in stare sa producem legi care sa-i apere si sa-i incurajeze.

Rupi din pomul bunicului un mar si-l mananci. Nu-ti trebuie etichete care sa-ti specifice ca-i provenit din agricultura ecologica. Stii ca-i bio. Fiecare papila gustativa iti spune asta. Eu cred ca fiecare ar trebui sa lucram la ceva la fel de adevarat si cu sens ca marul ala. Cati dintre noi o facem? Si-atunci de ce sa ne mai mire ca mancam ce lucram?

Bucurii mari de agricultori mici

…mici nu la propriu, ci la figurat. Caci deocamdata avem mai mult vointa decat stiinta si experinta practica intr-ale agriculturii. Si foarte putin timp…

Ce sa zic, norocul nostru ca exista informatie peste tot, timp sa fie sa citesti si sa pui in practica;  gasesti carti, articole, tot ce vrei despre agricultura ecologica, metode de combatere a daunatorilor cu zeama de urzici, solutie de sapun (iata ca si la asta e bun sapunul meu ! :-)), ceai de galbenele…Permacultura este iarasi un domeniu despre care as vrea sa stiu mai multe si sa ajung sa si practic… Mare noroc ca am crescut cu bunici care faceau toate lucrurile astea scrise prin carti natural, ca am avut ochi sa le sorb si sa le stochez pe undeva prin cap, desi eram mica, si ca acum, cand ma confrunt cu anumite situatii gradinaresti imi revin flash-uri poleite de magie sa-mi raspunda la intrebari. Cred ca bunica din partea mamei era o practicanta a permaculturii asa, din instinct, in gradina ei avea toate legumele posibile si imposibile, nu crescute in parcele dreptunghiulare, aliniate nemteste, ci intr-o devalmasie fireasca, capsuni pe sub vita de vie, loboda pe linga gura leului, colea stir, dincolo sparanghel…Unele se ajutau pe altele sa creasca si toate erau frumoase, gustoase si sanatoase. Bunica altoia pomi tinand cont de fazele lunii; usca tot felul de fructe la soare, pe rogojini din nuiele impletite…nici cel mai fitos musli de la cel mai de top magazin bio n-are  cum sa ajunga vreodata macar la degetul mic al combinatiei de fructe uscate pe care mamaie ne-o punea in bagaj, la plecare, in pungute legate cu rafie…Ajungeam destul de rar la bunica din partea mamei. Vara acolo era raiul fructelor, mincam piersici pina crapam, nu alta; mi-aduc si acum aminte cum radeam unii de altii, eu si verisorii mei, ca aveam burtile cat niste pepeni dintr-aia mari. Ne asezam unii linga altii, paralel, si le masuram: „A mea e mai mare!” „Ba a mea!”. Iarna mamaie ne facea nuci si migdale coapte pe plita.

N-am avut idee ca ma asez la calculator si ajung sa povestesc despre bunica, dar uite ca mi se ivi in minte, ba ma facu sa-mi dea si lacrimile…

Asa. Deci in week-end am fost iarasi la gradina. A fost nesperat de bine ca am prins o zi mai racoroasa, chiar a plouat serios la un moment dat, dar mai prielnica vreme de facut treaba asa decat cu soarele ala ucigator. Ploaia a inmuiat pamantul si am putut sa smulgem buruienile uriase si multe. Ba chiar am legat si copilit rosiile cu pelerina impermeabila, printre tunete si stropi desi:

Alea sunt rosii mici, am pus in mai multe transe, sa avem pina toamna tarziu. Dar avem si rosii mai mari, cred ca in 10 zile-2 saptamani maxim facem prima salata din productia proprie:

Primul dovlecel, care astazi si-a gasit loc in ciorbita:

Galbenelele pentru sapunul dedicat copiilor:

Galbenelele, ca si craitele care se vad in stanga, in poza de mai sus, au rolul de a feri plantele de insecte si daunatori. Ici si colo mai dai de cate o „centura” de galbenele-soldatei la datorie. Pe linga rosii, de pilda:

Ardeii:

Mararul pentru iarna si pentru muraturile de toamna:

Craitele:

Si un mac imbrobonat de ploaie:

Am mai recoltat si niste mazare, cam atata cantitate cata am semanat :-)), n-am avut productie prea mare, dar a fost incredibil de gustoasa. Pastaioarele de fasole urmeaza la recoltat.

Sa aveti o zi si o saptamana frumoasa, ca suntem abia la inceputul ei!