Sapunuri noi

Sapunurile mele, vazute prin obiectivul Isabelei Dobrin.

Ovaz, miere si propolis:

IMG_6893Lapte de capra, menta si cafea:

Sapun natural cu lapte de capra, menta si cafeaUrsuleti pentru copii. Cu lapte de capra, miere si galbenele:

Sapun natural cu lapte de capra, miere si galbeneleOvaz, musetel si citronella:

Sapun natural cu ovaz, musetel si citronellaLapte de capra, miere si galbenele:

Sapun natural cu lapte de capra, miere si galbenele Sapun natural cu lapte de capra, miere si galbeneleMenta si castravete:

IMG_6887Morcov, salvie si geraniu:

Sapun natural cu morcov, salvie si geraniuBergamota, castravete, argila verde:

Sapun natural cu bergamota, argila si castravete

 

Reclame

Calea cea buna

Tablou super induiosator de dimineata: Ioana cuminte pe scaunel suferea ca „baba la frumusete” sa-i faca tati cozi. Erau deja in intarziere catre gradinita, dar faceau treaba „asezat”. Era o asa de minunata complicitate intre ei ca n-am putut sa nu zambesc vazand cum incercau sa se puna de acord  mainile mari, capsorul, parul cu personalitate, elasticele naravase. Bineinteles ca i-am lasat sa plece la gradinita cu cozile strambe, fara sa comentez ceva. Cu sufletul incalzit. Dar n-o sa pricep in vecii vecilor de ce cand o piaptana tati Ioana poate sa stea si nemiscata…:-)

Nici nu stiu de unde sa-ncep. Are legatura cu faptul cum oamenii astia mici ni se lasa pe mana sa le facem carare prin par si prin viata. Si e greu sa o trasam pe prima, ce sa mai zic de-a doua…asta in conditiile in care nici tu, om mare, nu prea-ti poti defini propria carare…

M-au tot framantat o suma de lucruri in ultima vreme.

Nu-mi place gradinita asta la care copiii sunt implicati intr-o suta de optionale si activitati, dar nu sunt scosi la aer. Optionalele vin peste activitatile normale intr-o gradinita si nu sunt de fapt optionale. Adica ori esti cu turma, cuminte, pe scaunel, invatand engleza, calculator sau origami la 3, 4 sau 5 ani; ori esti oaia neagra de  langa turma. Dar in nici un caz in timpul asta nu te joci la aer curat, cum i-ar sta bine unui copil de 3, 4 sau 5 ani. Am auzit de curand pe cineva plangandu-se ca fetita ei, scolarita deja, a primit un 4 la testul de religie pentru ca a scris Maica Domnului cu „m” mic. Cica orele de religie sunt optionale in programa scolara, dar bineinteles ca sunt puse fix in mijlocul orarului si copilul nu prea are ce sa faca in timpul asta. Nici nu vreau sa ma gandesc ce sunt invatati copiii la religie de catre astfel de oameni…

Dar cum sa faci? Pe unde sa trasezi cararea buna? Daca intri in hora sistemului scolar de stat le retezi copiilor aripile si creativitatea. Ii condamni sa respire aerul ala imbacsit dintre 4 pereti. Ii fortezi sa se ghideze dupa modele indoielnice.

Dar mai devreme sau mai tarziu se vor lovi de toate astea. Cu homeschooling-ul prelungesti cocon-ul protector al familiei pana mai departe. Dar va fi mai pregatit un copil mai mare sa dea piept cu aberatiile societatii decat unul de 3 ani care vine plangand de la gradinita ca i-a pus doamna papusica in dulap?

Eu sper ca sotul meu are dreptate: cu cat esti mai mic (sa nu exageram!) cu atat castelul pe care ai apucat sa ti-l construiesti e mai mic. Si chiar daca vine cate unul si-ti mai darama cate un turn e mai usor de reconstruit decat daca ai apucat sa cladesti intre timp ditamai Casa Poporului. Sotul a copilarit in Bucuresti. Isi aduce aminte foarte bine ce soc a fost pentru el sa mearga la gradinita la 3 ani. Cat de rautaciosi puteau fi copiii. Cat de fara minte erau bucataresele care-si favorizau nepotii  la masa, in vazul tuturor. Eu am simtit socul lumii necunoscute abia cand am facut trecerea de la sat la oras, pentru a merge la liceu. Si n-am facut fata bine. Am intrat la cel mai bun liceu din Buzau in primii 15, cu cea mai mare nota la romana. Cu toate astea, atmosfera pretentioasa si presiunea de liceul lui Peste mi-au anihilat increderea in mine. In toti aia 4 ani  n-am dat raspunsuri profesorilor decat atunci cand am fost in mod expres intrebata. Ba la romana, unde am avut o profesoara deloc pe gustul meu intr-a doispea, ajunsesem sa nu vreau sa raspund nici cand sunt intrebata. Pur si simplu refuzam, spuneam ca nu m-am pregatit, luam 4 la oral si-mi indreptam nota cu rezultatele de la lucrarile scrise. N-am simtit sprijin si incurajare din partea nimanui, am simtit doar tavalugul competitiei. Sa zic mersi ca nu m-am imbolnavit de ulcer sau mai rau…Pentru ca se poate si mai rau. Nu mi-am crezut urechilor ce-am auzit week-end-ul trecut, cand am fost la parinti, la tara: fetita de 17 ani a unor rude, copil crescut cu legume din curte si si lapte, oua, branza etc sanatoase merge la liceu. Unde colege ii spun „nu-mi place cum te-ai imbracat astazi”; unde proful de mate ii terorizeaza iar ala de sport face glume sexuale, cum n-a auzit acasa. Iar ea ce face in schimb? Diabet insulino-dependent. Fara sa mosteneasca rude apropiate ori indepartate la capitolul asta.

Asa ca mi-a intrat frica in oase si ma rog sa am ochi sa vad si urechi sa aud. Sa recunosc calea cea buna. Momentan ma simt un pic ratacita.

Smplu mai era odinioara, cand nu-mi puneam atatea probleme.

Acum nu mai stiu daca a fost de bine sau de rau cand Matei a refuzat sa bea lapte cu cacao la gradinita pentru ca m-a auzit pe mine spunandu-i lui taica-su ca…tadam: „cacao contine teobromina, care iti mananca din calciu”IMG_20131031_063850