Week-end furat ploii

Eu  nu ma uit la televizor si nu ascult radio…ma rog, ascultam in masina Rock FM dus-intors gradinita si serviciu, de-am facut ochii cat cepele cand i-am auzit pe copii cantand prin casa (stalcit, evident! :-)) She’ s got the Jack, Fata verde cu parul padure, Baga sunetul mai tare, Born to be wild si alte cele.

Deci nu ascult si nu citesc prognoze meteo. Habar n-aveam ca se pune iar pe ploaie de-asta hotarata.

De-aia ma bucur enorm ca am fost inspirati si ca ne-am luat talpasita tot familionul catre o balta de pe langa Bucuresti, de vineri dupa-amiaza. Scopul fictiv fiind pescuitul, tinta reala fiind dormitul in cort, greierii, focul, stelele, aerul curat, mancatul in aer liber etc…Am avut parte insa si de bucurii neasteptate: ne-am intalnit cu campuri pline de sanziene. Asa ca am adunat cu drag si spor, ca n-am reusit sa facem lucrul asta inainte de 24 iunie.

In plus, repelentul home made pe baza de ulei esential de geraniu (pe care nu l-am mai uitat acasa de data asta) chiar a trecut proba de foc cu brio: tantarii nu ne-au deranjat absolut deloc, se tot agitau  deasupra noastra, dar nu aveau curaj deloc sa se apropie la mai putin de un metru. Pe-asta inca nu-l gasiti in magazin, nu l-am postat, din lipsa de organizare. Intrebati-ma pe ligiaverde@yahoo.com daca va intereseaza.

Nici mie nu-mi vine sa cred…dar chiar am avut week-end, dupa cum se vede mai jos 🙂

Si au incaput destul de multe de vineri dupa-amiaza pana sambata la pranz…taman bine sa ajungem acasa pana sa inceapa ploaia…

Stie cineva daca ceea ce pare a fi musetel in ultima poza e chiar musetel? Are frunzulita ramificata cum ar trebui …ca si musetelul, ca si mararul; crestea mult mai inalt decat musetelul pe care-l stiu eu (imi ajungea pana la mijloc aproape); insa nu mirosea deloc a musetel, nici macar daca-l striveai intre degete. Intai m-am gandit ca o fi adevarata credinta cum ca dupa 24 iunie plantele nu mai au miros; insa nici macar un iz, nimic? Unde mai pui ca sanzienele adunate miroseau la fel de frumos a miere pe cat stiam eu…

Deci, are cineva idee? E drept ca n-am facut eu insami nici un fel de sapaturi ca sa-mi dau seama. Ma incearca o raceala si nu prea sunt in apele mele. Iertati-ma daca am fost mai incalcita la exprimare in post-ul asta.

Saptamana frumoasa!

Reclame