Sampon, sampon si iar sampon

Cu ingrijitul parului e greu in zilele noastre. Pentru ca parul reflecta foarte bine starea de sanatate, problemele hormonale. El arata fara tagada ca ne stresam, ca mancam pe apucate, ca nu bem apa suficienta, ca nu dormim cat ar trebui…

Multa lume mi se plange de probleme cu matreata, ca nu reusesc sa scape cu nimic de ea. E normal sa nu scapati. Fie agresati parul cu substante chimice daunatoare provenite din samponul pe care il utilizati. Fie va agresati pe de-a-ntregul cu stres si alte alea. Si asta slabeste sistemul imunitar. Si cand slabeste sistemul imunitar preiau controlul anumite bacterii, ciuperci, paraziti in detrimentul altora. Apar micozele, matreata, mancarimile de piele, etc.

Multi altii spun ca li se ingrasa parul foarte repede. E normal, de cate ori te trec transpiratiile pe zi la serviciu, in trafic, acasa?…

Altii spun ca parul ii cam paraseste si cauta ceva pentru a-l revigora.

Ei bine, stim cu totii in sinea noastra ce ar revigora parul, ce ne-ar scapa de matreata, ce ar echilibra secretia de sebuum a scalpului. Nimic altceva decat propriul nostru echilibru.

Samponul ajuta, nu rezolva in totalitate.

Iata 3 variante de sampon in care am pus la treaba plantele, pentru problemele mai sus mentionate:

Variante de sampon lichid antimatreata, revigorant, pentru par uscat

1. Sampon-crema cu ulei de nuc pentru par uscat, friabil;

2. Sampon regenerant cu ulei de ricin, provitamina B5 (panthenol), ulei de rozmarin, cimbru si lamaie. Varianta de fata e ok pentru par normal, cu tendinta de ingrasare;

3. Sampon antimatreata cu ulei de oregano. Si acesta e potrivit parului normal/cu tendinta de ingrasare.

Baza samponului este aceeasi; difera doar ingredientele active. Samponul este vascos, face suficienta spuma (mai putina in cazul celui cu ulei de nuc) si are si efect conditionator.

Sticlutele din imagine au 200ml si costa in jur de 30 de lei.