Azi s-a nimerit sa fie un fel de „ziua Italiei” in bucataria noastra…
Facuram paste cu rosii si busuioc (as putea sa pun cel mult poza burtilor multumite, ca n-am apucat sa fotografiez pastele cat erau in farfurie).
Am facut tarta cu vinete, a carei reteta am „furat-o” chiar la mama ei, in Italia, de la o prietena care printre altele e si o bucatareasa extraordinara:
Multumesc, Mariella, pentru toate, ce dor mi-e sa te aud cantand…
Ei, cu tarta asta am ademenit eu multi prieteni in vizita la noi…Are un gust de drob si se prepara relativ usor; este o alternativa minunata la unicul nostru mod (romanesc) de a pregati vinetele ca salata…oricum, nici salata nu facem prea des, nu-i asa, din cauza fumului care acompaniaza coptul vinetelor…
Reteta ar fi cam asa: taiati 2-3 vinete in fasii subtiri, mai subtiri decat cartofii pai; lasati-le cu un piic de sare la scurs; dupa aceea caliti-inabusiti vinetele in putin ulei, in care si-au lasat in prealabil aroma 2-3-4 catei de usturoi pisati. Daca mai e nevoie, picurati putina apa; vinetele trebuie sa fie patrunse, dar sa isi mentina forma de fasiute. Cand se racesc le amestecati cu 7 oua batute, branza rasa (parmezan), putin pesmet si le puneti intr-o tava unsa si tapetata cu pemet. Mai presarati pesmet si branza si poe deasupra; dati la cuptor, la 180 de grade si o svoateti cand se rumeneste frumos. E buna si calduta si rece, mai alesc de mancat alaturi de prieteni :-). Beatrice, acuma stii unde gasesti reteta! 🙂
Si-am mai facut un pesto alla genovese, dupa reteta asta. Singura modificare ar fi ca am inlocuit semintele de pin, care costa o gramada si le cumperi deja rancede de prin magazinele noastre, cu nuci. Si am lasat totul mai grosier, ca sa scurtez procesul de preparare si sa salvez cat mai multe vitamine.
Simplu si bun!
Si…am incercat iarasi sa-mi duc la indeplinire obesia mea veche de 5 ani, rosiile uscate la soare. Mi-au ramas in minte de la ultima vizita in Italia, aratau al naibii de bine toate borcanelele alea dichisite, in aeroport. Dupa mai multe tentative nereusite (ba am plecat sa nasc si mi-au ramas rosiile intinse la soare in urma si le-a plouat, ba n-a fost suficient soare) am zis sa incerc sa le fac in cuptor, la 50 de grade.
Asa ca am luat cateva rosii frumoase din gradina, neaparat dintr-alea lunguiete, pentru ca nu au prea multe seminte ori zeama. Le-am taiat pe jumatate si le-am varat la cuptor.
Acum astept, cu speranta.
Asta ar trebui sa iasa, dupa ce se usuca si sunt puse la macerat cu ulei, un pic de usturoi si patrunjel (ori ce condimente va plac):
Sunt excelente de mancat asa, simple, ca aperitiv; ori adaugate in aluatul de paine, alaturi de masline. Ori in mancarea de linte.
Update 13 septembrie:
Eu zic ca a iesit ce trebuia. Asta dupa mai multe sesiuni de introducere a rosiilor la cuptor, pe durata a 3 zile. Eu folosesc cuptorul zilnic pentru paine si alte minuni; practic bagam tava cu rosii la cuptor ori de cate ori acesta era deja infierbantat, setam temperatura la la 50-75 de grade si le mai lasam cate-o ora-doua. Cumva cred ca e mai bine ca procesul de uscare a rosiilor sa fie asa, fragmentat; imitam cumva uscarea naturala, la soare, care si ea este fragmentata de succesiunea zi-noapte. Deci, asa aratau rosiile mele uscate:
Si asa aratau puse la macerat cu ulei, oregano si usturoi:
Stiu, e mai mare daraua decat ocaua, dar daca de 5 ani imi sta pe creier sa le fac…Si nu-mi pare rau deloc, am gustat si sunt incredibil de bune. Parca musti direct din vara.
E mai rentabil sa lucrezi cu cantitati mari, macar 2 tavi odata. Asa fac data viitoare, caci am de gand sa nu ma mai lipsesc de asa bunatate.
Italienii astia zau ca stiu ce-ia aia mancare buna.
Ia uitati aici:
Sapun bun 
Nuuuuuuuuuuuuuuu … se usuca doar pulpa de la rosiile „prunisoara”, adica partea aceea fara seminte, asa e 100% garantat succesul „uscarii”. Partea zemoasa e prea mult, te incurca la uscat, deci se curata partea din mijloc(miezul cu zeama si seminte – il faci suc sau mancare), si coaja (se des-pieliteaza adica – se introduce, rosia intreaga, in apa clocotita 3 sec si apoi in apa rece, se curata f usor) si ramane doar pulpa aceea tare de pe exterior.
Si cred ca puse pe gratarul de la cuptor (cu hartie dedesupt) se fac mai repede si mai bine.
Sa nu ma crezi experta, este primul an cand incerc si eu, la modul serios, sa fac, le am deja culese si informatiile expuse sunt de la oameni de baza 🙂
Imi place manuta cea mica, si mie mi se subtilizeaza diverse in timp ce … 🙂 Nucile/alunele/semintele le poti lasa la inmuiat peste noapte, inainte de consum, orice consum. Sunt mai nutritive, mai usor de rontzait/pisat, mai scapi de iod-ul(la nuci) din ele (care este un exces daunator in alimentatie, datorita minunatei legi cu sarea iodata).
Asta cu despielitatul n-o fac nici moarta 🙂
Am bagat la cap, si m-am laudat cu ce am facut si eu 😀
Totusi cojile de la rosii nu le-au lasat sa se usuce bine, mai incerc sa le crestez, inainte sa le feliez (inainte de uscare) data viitoare.
Astfel miezul s-a uscat destul de tare (partea cu samburi) dar pulpa ramasese inca zemoasa, a trebui sa le tot desfac. Dar azi le pun intr-un borcanel, cu mirodenii si ulei de masline, estimez ca le vom manca in curand, deci nu-i bai cu uscatul. Insa pt pastrare pe termen lung, trebuie gasita o solutie care sa satisfaca necesitatile, ca altfel mor de nervi, daca imi mucegaieste in borcan 🙂
Sa-mi spui cum ti-au iesit si tie!
Cred ca trebuia sa scriu la postul celalat treburile astea 😀
Si sper sa nu ma fi inteles gresit, si eu prefer sa pastrez cati mai multi nutrienti in alimente, insa uneori mai fac rabat. Mancam, in sezon, destul de complex si variat, deci partea de conserve e cu ce se poate, oricum mult mai bune decat cele de cumparat.
Sa vi sa citesti postul despre borcaneli, iti este dedicat si tie! 🙂
Si prin astea nu am vrut sa fiu cicalitoare sau sa dau doar sfaturi 😦 apreciez enorm ce faci, esti o inspiratie continua si meriti felicitari din plin 🙂
Si cat timp trebuie sa le tinem in cuptor la 50 de grade?
Constat ca destul de mult. Adica eu le-am tinut ieri si azi, cu intermitente, printre copt paine si diverse si sterilizat de borcane. E chiar OK sa fie introduse la cuptor cu pauze; intre timp se mai evapora apa din ele si de la sine, iar procesul se aseamana cu cel de uscare naturala la soare. Cred ca dupa inca o zi la cuptor,maine, or sa fie gata.
Deci, daca folosesti cuptorul macar o data pe zi pentru copt diverse poti sa legi si uscatul rosiilor de asta.
Si cred ca daca tot te apuci, nu merita sa faci o singura tava.Pune si in tava si pe gatarul acoperit cu hartie de copt.
Mai sunt si alte metode, si anume sa presari rosiile cu sare, ulei si mirodenii. http://chez.mazilique.ro/2009/11/rosii-coapte-la-cuptor-homemade.html Eu prefer sa le coc simple si dupa aceea sa le asezonez pentru a evita formarea sosurilor, fumegarea uleiului, etc. E mai „clean” asa.
Pingback: Lecce, de demult