Din asa ceva sunt facute sapunurile si cremele mele:
Credeti ca exista ceva mai bun pentru piele?
Lună: noiembrie 2013
Placuta roboteala
Azi am iesit in curte si am vazut asta:
Prin urmare, mi-am scos atelierul la lumina si aer curat, ca doar nu numai plantele au nevoie de soare ca sa creasca. Matei s-a plimbat cu rolele pe strada, Ioana s-a jucat de-a robotelul pe langa mine. N-am o poza prea graitoare, dar e vorba de joaca aia mai mult cu imaginatia, mai putin cu chestii intentionate de fabricile de jucarii -chipurile- pentru dezvoltarea copilului: isi varase capul intr-o cutie de carton, cu gauri in dreptul ochilor si cu doua creioane infipte pe post de antene…care tot cadeau si cadeau…Pacat ca n-auziti si „sonorul” :-)…
Eu am taiat sapunuri:
Saptamana asta mai am si alte sortimente in plan, ca doar maine-poimaine vin sarbatorile si nu vreau sa ma prinda cu camara goala.
Pe langa sapunuri pe care le-am reedidat, intre sortimentele pe care le vedeti pe masa am si cateva noutati: sapunurile cu catina (cu ylang-ylang sau roinita) si cele cu roscove si citronella. Compozitia lor este total diferita de ceea ce am facut pana acum, cam jumatate din cantitatea de uleiuri folosite o reprezinta uleiul de floarea soarelui presat la rece, pe care noi il folosim si la salate, cel mai bun ulei de floare pe care l-am mancat pana acum. Am gasit o fabricuta care preseaza semintele de floarea soarelui chiar in satul vecin cu al parintilor mei.
Asa arata sapunul cu catina imediat dupa ce a fost turnat in forma:
Cand l-am taiat avea o culoare mult mai inchisa:
Probabil ca aspectul i se va mai schimba in timp, insa un lucru e sigur: e foarte emolient. M-am spalat cu el chiar daca nu e complet maturat si pielea ramane neteda si moale. Uleiul de floarea soarelui din compozitie e un izvor de vitamina E. Pulberea de catina nu zgarie absolut deloc.
Multumesc pentru catina Simonei 🙂
Roscovele arata asa:
Va mai povestesc eu despre ele in curand.
Acum insa va las, mergem la o tura de adunat macese.
Week-end frumos!
Calea cea buna
Tablou super induiosator de dimineata: Ioana cuminte pe scaunel suferea ca „baba la frumusete” sa-i faca tati cozi. Erau deja in intarziere catre gradinita, dar faceau treaba „asezat”. Era o asa de minunata complicitate intre ei ca n-am putut sa nu zambesc vazand cum incercau sa se puna de acord mainile mari, capsorul, parul cu personalitate, elasticele naravase. Bineinteles ca i-am lasat sa plece la gradinita cu cozile strambe, fara sa comentez ceva. Cu sufletul incalzit. Dar n-o sa pricep in vecii vecilor de ce cand o piaptana tati Ioana poate sa stea si nemiscata…:-)
Nici nu stiu de unde sa-ncep. Are legatura cu faptul cum oamenii astia mici ni se lasa pe mana sa le facem carare prin par si prin viata. Si e greu sa o trasam pe prima, ce sa mai zic de-a doua…asta in conditiile in care nici tu, om mare, nu prea-ti poti defini propria carare…
M-au tot framantat o suma de lucruri in ultima vreme.
Nu-mi place gradinita asta la care copiii sunt implicati intr-o suta de optionale si activitati, dar nu sunt scosi la aer. Optionalele vin peste activitatile normale intr-o gradinita si nu sunt de fapt optionale. Adica ori esti cu turma, cuminte, pe scaunel, invatand engleza, calculator sau origami la 3, 4 sau 5 ani; ori esti oaia neagra de langa turma. Dar in nici un caz in timpul asta nu te joci la aer curat, cum i-ar sta bine unui copil de 3, 4 sau 5 ani. Am auzit de curand pe cineva plangandu-se ca fetita ei, scolarita deja, a primit un 4 la testul de religie pentru ca a scris Maica Domnului cu „m” mic. Cica orele de religie sunt optionale in programa scolara, dar bineinteles ca sunt puse fix in mijlocul orarului si copilul nu prea are ce sa faca in timpul asta. Nici nu vreau sa ma gandesc ce sunt invatati copiii la religie de catre astfel de oameni…
Dar cum sa faci? Pe unde sa trasezi cararea buna? Daca intri in hora sistemului scolar de stat le retezi copiilor aripile si creativitatea. Ii condamni sa respire aerul ala imbacsit dintre 4 pereti. Ii fortezi sa se ghideze dupa modele indoielnice.
Dar mai devreme sau mai tarziu se vor lovi de toate astea. Cu homeschooling-ul prelungesti cocon-ul protector al familiei pana mai departe. Dar va fi mai pregatit un copil mai mare sa dea piept cu aberatiile societatii decat unul de 3 ani care vine plangand de la gradinita ca i-a pus doamna papusica in dulap?
Eu sper ca sotul meu are dreptate: cu cat esti mai mic (sa nu exageram!) cu atat castelul pe care ai apucat sa ti-l construiesti e mai mic. Si chiar daca vine cate unul si-ti mai darama cate un turn e mai usor de reconstruit decat daca ai apucat sa cladesti intre timp ditamai Casa Poporului. Sotul a copilarit in Bucuresti. Isi aduce aminte foarte bine ce soc a fost pentru el sa mearga la gradinita la 3 ani. Cat de rautaciosi puteau fi copiii. Cat de fara minte erau bucataresele care-si favorizau nepotii la masa, in vazul tuturor. Eu am simtit socul lumii necunoscute abia cand am facut trecerea de la sat la oras, pentru a merge la liceu. Si n-am facut fata bine. Am intrat la cel mai bun liceu din Buzau in primii 15, cu cea mai mare nota la romana. Cu toate astea, atmosfera pretentioasa si presiunea de liceul lui Peste mi-au anihilat increderea in mine. In toti aia 4 ani n-am dat raspunsuri profesorilor decat atunci cand am fost in mod expres intrebata. Ba la romana, unde am avut o profesoara deloc pe gustul meu intr-a doispea, ajunsesem sa nu vreau sa raspund nici cand sunt intrebata. Pur si simplu refuzam, spuneam ca nu m-am pregatit, luam 4 la oral si-mi indreptam nota cu rezultatele de la lucrarile scrise. N-am simtit sprijin si incurajare din partea nimanui, am simtit doar tavalugul competitiei. Sa zic mersi ca nu m-am imbolnavit de ulcer sau mai rau…Pentru ca se poate si mai rau. Nu mi-am crezut urechilor ce-am auzit week-end-ul trecut, cand am fost la parinti, la tara: fetita de 17 ani a unor rude, copil crescut cu legume din curte si si lapte, oua, branza etc sanatoase merge la liceu. Unde colege ii spun „nu-mi place cum te-ai imbracat astazi”; unde proful de mate ii terorizeaza iar ala de sport face glume sexuale, cum n-a auzit acasa. Iar ea ce face in schimb? Diabet insulino-dependent. Fara sa mosteneasca rude apropiate ori indepartate la capitolul asta.
Asa ca mi-a intrat frica in oase si ma rog sa am ochi sa vad si urechi sa aud. Sa recunosc calea cea buna. Momentan ma simt un pic ratacita.
Smplu mai era odinioara, cand nu-mi puneam atatea probleme.
Acum nu mai stiu daca a fost de bine sau de rau cand Matei a refuzat sa bea lapte cu cacao la gradinita pentru ca m-a auzit pe mine spunandu-i lui taica-su ca…tadam: „cacao contine teobromina, care iti mananca din calciu”
Sapun bun 